Citat:
În prealabil postat de CristianR
Aș zice, cu atât mai mult pe terenul teologiei ar trebui să ne ferim de ispita obiectivității. Chiar azi mi-a adus aminte cineva, la TV (nu zic cine, persoană detestată de mulți), că ''Adevărul este Hristos; restul sunt abstracțiuni.''
Mereu uităm asta și nu căutăm să-L cunoaștem pe El, ci mereu chestiuni periferice, unde sunt milioane de puncte de vedere; divergente, din păcate.
|
De ce? Obiectivitatea, ca si cautare caci nu va fi vreodata cu adevarat atinsa, e necesara conditiei umane. Gindeste-e fie si la actul de cercetare stiintifica asupra Universului, sau la actul de justitie: nu sint acestea doua evidente terenuri de aplicare a obiectivitatii?
Subiectivismul dotrinar m-ar face, daca as depasi o anume doza de emotie patimasa a evlaviei, cam cum fac schismaticii de acum si dintotdeauna, orb la conditia umana a aproapelui. As imparti lumea in "ai nostri" si "ai lor". Nu sint de acord cu doctrinele protestante d epilda, dar nu vad in ele o sursa de separatie, ci o simpla cortina mentala. Ca si incazul doctrinelor "alor nostri" : e ceva ce alegem, pentru ca stim/simtim ca ni se potriveste, dar in nici un caz nu trebuie sa ne conduca reactiile si calea de a trai.