Ultimele clipe și sfârșitul lui Valeriu
Și-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins să vestească. Lacrimile mele au încetat. Valeriu era frumos, mai frumos ca oricând. Am stins lumânarea mică ce fusese aprinsă în ultimele lui minute de viață. L-am îmbrăcat cu hainele părintelui Gherasim. În gură i-am pus, așa cum mă rugase, o cruce mică de argint pe care o salvase din toate perchezițiile („ca să fiu recunoscut!” mi-a explicat el). A sosit targa. Toți deținuții se aflau în curte în așteptare.
Când am trecut cu el către poartă ne-am oprit iar ei s-au descoperit și s-au închinat. L-au luat în primire doi deținuți de drept comun care aveau misiunea înmormântărilor. Două zile a fost ținut în curtea mare, sub fulgii de zăpadă și a fost îngropat noaptea. O parte din lucrușoarele lui le-a luat temnicerul dar multe au fost păstrate de prieteni ca amintire.
La mormântul lui nu a fost pusă nici o cruce și nici nu i s-a scris numele nicăieri. Vestea despre viața lui a străbătut toate temnițele și mulți îl pomenesc cu evlavie. Amin! (Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)
|