[cristiboss56]

În Duminica a 7-a după Rusalii, a vindecării a doi orbi şi a unui mut din Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat faptul că vindecarea oricăror suferinţe vine prin credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos.
Patriarhul României a explicat în cuvântul său că în Evanghelia vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35) vedem mai întâi iubirea milostivă a lui Iisus Hristos, care vindecă orice boală şi orice neputinţă din popor, apoi vedem credinţa celor doi orbi, stăruinţa lor în rugăciune, precum şi recunoştinţa acestora. „Cei doi orbi strigă, cer cu stăruinţă ca Iisus să le dăruiască vederea şi desigur Mântuitorul îi ascultă, dar îi întreabă: Credeţi voi că pot să fac Eu aceasta? Cu alte cuvinte, le cere credinţă, deşi era evident că stăruinţa lor în a fi vindecaţi arăta o anumită credinţă. De ce Mântuitorul Iisus Hristos le cere, totuşi, în mod expres, acestor doi orbi credinţă? Pentru a ne arăta nouă importanţa credinţei, pentru ca atunci când trecem prin încercări, prin boli şi suferinţe, să arătăm credinţă puternică. Această credinţă este şi o contribuţie a omului în vindecarea sa. Deci, omul trebuie să fie împreună lucrător cu harul lui Dumnezeu. Dumnezeu dăruieşte harul Său tuturor oamenilor, dar harul devine roditor atunci când oamenii îl primesc prin credinţă. Prin credinţă se stabileşte o relaţie vie, de iubire, între omul credincios şi Dumnezeu. De fapt, credinţa nu este o simplă convingere intelectuală, ci este o legătură vie, este o relaţie de încredere, de dăruire, de iubire, de afecţiune, respect şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu”, a evidenţiat Părintele Patriarh Daniel.
„De la Mântuitorul învăţăm smerenia, iar de la cei doi orbi învăţăm recunoştinţa”
În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit celor doi orbi să nu spună nimănui nimic despre vindecarea primită de la El. „De ce a cerut aceasta? Pentru ca să arate smerenia Lui, pentru ca să ne înveţe şi pe noi să fim smeriţi, să ne arate că aşa cum El nu aşteaptă laude de la oameni, nici noi să nu aşteptăm laude de la oamenii cărora le-am făcut vreun bine. Dar aceşti orbi, odată vindecaţi, nu s-au putut abţine, pentru că nu au putut să nu binevestească iubirea milostivă a lui Hristos pe care au cunoscut-o şi care le-a schimbat viaţa. Aici vedem că deodată se afirmă smerenia lui Hristos şi recunoştinţa celor doi orbi vindecaţi. De la Mântuitorul învăţăm smerenia, iar de la cei doi orbi vindecaţi învăţăm recunoştinţa. Prin recunoştinţă, ei devin misionari, binevestitori ai lucrării dumnezeieşti, ai iubirii milostive şi puterii vindecătoare a lui Hristos”, a arătat Preafericirea Sa. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos nu a cerut mărturisirea credinţei şi în cazul mutului vindecat. „Pentru că mutul era stăpânit de un demon. Demonul a confiscat gândirea, voinţa şi vorbirea acelui om mut. El nu putea să mai gândească şi să mai exprime voinţa şi credinţa sa. Atunci de ce l-a vindecat Iisus? L-a vindecat pentru credinţa celor care l-au adus la El”, a precizat Patriarhul României.
„Predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai arătat că din Evanghelia vindecării celor doi orbi şi a unui mut din Capernaum învăţăm că predicarea cuvântului Evangheliei trebuie însoţită de faptele iubirii milostive. „Biserica a învăţat ca, pe lângă propovăduirea Evangheliei, să săvârşească şi slujba Sfântului Maslu pentru cei bolnavi şi suferinzi şi să organizeze instituţii de binefacere: farmacii, cabinete medicale, spitale, bolniţe sau infirmerii în mănăstiri, cantine pentru săraci, case pentru orfani, cămine pentru bătrâni.
Toate acestea arată că Biserica a înţeles că predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive faţă de semenii noştri. Când arătăm iubire milostivă arătăm că ne asemănăm cu Dumnezeu Cel milostiv. Toţi cei care săvârşesc fapte de milostenie faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos.
Evanghelia ne îndeamnă la iubire milostivă, dar ne îndeamnă şi la recunoştinţă şi astfel ne facem împreună lucrători cu Dumnezeu”, a subliniat Preafericirea Sa.