View Single Post
  #4869  
Vechi 13.03.2019, 13:41:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Postul este un timp de sporire duhovnicească în care intensificăm rugăciunea zilnică și prezența noastră în biserică la sfintele slujbe specifice acestei perioade.
În prima săptămână din Postul Sfintelor Paști avem rânduiala liturgică numită Pavecernița Mare în cadrul căreia în primele patru zile se citește Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
Pavecernița Mare este una dintre slujbele specifice Postului Mare, fiind săvârșită în toate zilele, cu mici excepții (zilele de sâmbătă și duminică, când se face Pavecernița Mică; miercuri și vineri în săptămâna a cincea a postului; miercuri, joi și vineri în săptămâna Sfintelor Pătimiri).
Canonul cel Mare a fost alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, fiind un canon de pocăință, un lung imn liturgic (peste 250 de tropare), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.
Astăzi este prima zi din Postul Mare în care se săvârșește Liturghia Darurilor înainte sfințite sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Această Liturghie se săvârșește în Postul Mare de luni până vineri, cu excepția zilelor aliturgice, adică luni și marți din prima săptămână a Postului Mare și Vinerea Mare, când nu se săvârșește nici o Liturghie din cele trei ale cultului creștin ortodox.
Prin aceste rânduieli liturgice din Postul Sfintelor Paști vedem cum Biserica ne îndeamnă să împletim rugăciunea cu postul, pentru că omul rugător ajunge prin nevoință și post, unite cu rugăciunea, la sfințenie, adică la desăvârșire și la bucuria vieții veșnice. Nu avem alt mijloc de a comunica cu Dumnezeu și de a fi în comuniune cu El decât rugăciunea.
Acum, în perioada Postului Mare, să oferim mai mult timp rugăciunii în viața noastră pentru ca urcușul nostru duhovnicesc spre sărbătoarea Învierii Domnului să fie unul plin de bucurie și lumină duhovnicească.
( Parintele Ciprian Florin )
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote