Citat:
În prealabil postat de bin000
Absurditatea situatiei poate fi zugravita de exemplul fatului in pantecele mamei care vrea "libertatea " sa renunțe la cordonul ombilical si sa traiasca autonom. Desigur ca e o nebunie sa ceara asa ceva, la fel este si cererea ta sa traiesti autonom,despartit de Dumnezeu, cand ai fost facut sa traiesti numai prin cordonul ombilical al lui Dumnezeu. Desigur Dumnezeu iti ofera libertatea sa te tai de la sursa vieții, isi retrage energiile Sale pe care le-ai respins in cunostinta de cauza si ramai o carcasa innegrita si putreda. Ca sa fii autonom ai nevoie de resursele si mijloacele lui Dumnezeu pe care tu ...numai ce le-ai refuzat.
|
Nu am citit asa ceva la viata mea. Desi exemplul este unul ciudat, este posibil sa ai dreptate cu fatul si cordonul ombilical.
Problema este ca nu-i vad relevanta in discutia noastra. Unde anume, in exemplul pe care l-ai oferit, apare liberul arbitru? Nici macar nu putem vorbi despre discernamant in acest caz, daramite despre exercitarea liberului arbitru. Exemplul oferit de tine se incadreaza la punctul 2) al postarii mele recente. Vorbim despre instincte primare care nu pot generea decizii constiente si liber arbitru.
Faptul ca exemplul oferit de tine este gresit nu inseamna ca nu ai putea avea dreptate. Astfel, presupunem prin absurd ca fatul are discernamant. Daca el considera ca este mai bine sa isi taie cordonul obilical si o face, fara sa stie ca astfel va muri,
nu inseamana ca el a subscris consecintelor si ca si-a dorit sa mora. El a dorit doar sa taie cordonul, crezand ca acest lucru va fi benefic, fara consecinte negative, dar vrea-nu-vrea sufera consecintele (moare). Tu insisti pe faptul ca ceilalti 68% non-crestini (
http://www.pewforum.org/2011/12/19/g...stianity-exec/), au subscris consecintelor ce rezulta din rejectarea adevaratului Dumnezeu (evident, din perspectiva ta) si ca isi doresc ei insisi sa arda in iad. ...Nu e cazul. Incearca sa aplici acelasi rationament si in cazul tau si sa inlocuiesti cuvantul Dumnezeu cu Allah, sa vezi ce iese.
In fine... intru intr-o discutie mult prea abstracta care se abate de la intrebarea mea majora.
Care este probitatea morala a unui parinte care, desi poate interveni oricand in mod decisiv, nu o face atunci cand propriul copil este coplesit de chinuri infernale?