Citeste documentul asta:
http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%2...a%20Fiului.pdf si o sa-mi spui tu daca a fost ateu sau nu.
Un șoc, cu totul particular, inedit, îl provoacă poezia „Mortua est”. Începută ca o meditație încă din octombrie 1866, e trimisă spre publicare din Viena la Convorbiri Literare în februarie 1871. Geneza ei cu fiecare strofă și vers e ca un foc continuu, cu „troznituri de incendiu” cum tâlcuiește G. Călinescu. Dar finalul, asupra căruia nu știm să se fi stăruit prin vreo exegeză autentică până acum este de-a dreptul uluitor:
„La ce?...Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger,de ce fu să fie?
Au e sens în lume?...Tu chip zâmbitor
Trăit-ai anume ca astfel să mori?”
Dar mai ales:
„De e sens într-asta, e'ntors și ateu
Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu”.
Poate unii vor fi fost ispitiți să concludă de aici că Eminescu are momente de slăbire a credinței, forme de ateism. Nimic mai infam n-ar fi la adresa lui decât o asemenea părere deșartă. Dimpotrivă, nu cred să se fi exprimat în literatura universală o sentință genială asemenea acesteia.
„De e sens într-asta-în moarte, e'ntors și ateu”-deci: moartea e atee!
Și, ”Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu”, adică, de o limpezime fulgerătoare” Dumnezeu nu este semnatarul morții.
Uimitor, de unde țâșnea în geniul lui o asemena viziune; nu din filosofiile lumii ci numai din Sfânta Scriptură. Căci de unde chiar la unii teologi, de n-am pomeni pe un mare teolog al veacului K.Rahner (1904-1984) moartea apare firească, Dumnezeiasca Scriptură vorbește neîndoios: „Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor vii, El a zidit toate lucrurile spre viață” (Înțelepciunea lui Solomon 1, 13-14).Și numai prin neascultarea poruncii dumnezeiești, prin gustarea „ din pomul cunoștinței binelui și răului” i s-a atras atenția lui Adam ca „va muri” (Fac.2, 17). Atunci, real „moartea este plata păcatului” (Rom. 6, 23). Iar Părintele ceresc a trimis pe Fiul său în lume tocmai „ca să surpe prin moartea Sa pe Cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul”(Evr. 2, 14). Moartea nu e deja Dumnezeu: moartea e atee, operă diabolică, distrusă de Hristos. Uimitor cum în acest duh revelat al Sfintei Scripturi cugetă Eminescu încă chiar din prima tinerețe.
...
A și trăit ca un fiu devotat, drept credincios ei. I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu Anania a descoperit pe paginile unui Molitfelnic de la Mânăstirea Neamț înscrisul unui duhovnic de o adâncă semnificație privind adevăratul suflet al poetului. În noiembrie 1886 Eminescu se retrage la Mânăstirea Neamț. Acolo s-a spovedit și s-a împărtășit, iar duhovnicul a înregistrat în cartea lui de slujbă, o dorință și rugămintea poetului, ca un testament anume: să fie îngropat pe malul mării, la umbra unei mânăstiri, de unde să audă chiar și dincolo, de pe celălalt tărâm al existenței: „Lumina lină”.