View Single Post
  #5  
Vechi 11.02.2011, 18:02:55
Mosh-Neagu's Avatar
Mosh-Neagu Mosh-Neagu is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.457
Implicit

Sfintele Moaște vor fi depuse în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Brașov, strada Alexandru Odobescu nr. 10, în cadrul unei procesiuni religioase la care va participa un ales sobor de preoți.

Programul slujbelor speciale

Astăzi, sâmbătă și duminică biserica va rămâne deschisă și pe timpul nopții, urmând ca de luni să fie stabilit un program de pelerinaj. Duminică, începând cu ora 9.00, în Biserica cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul” se va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească de către Înalt Prea Sfințitul Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor vor face parte și trei preoți greci care însoțesc moaștele Sfântului Nectarie din Grecia în România, la Brașov.
Moaștele vor rămâne la Brașov până în 17 februarie. În această perioadă în Biserica „Sf. Constantin și Elena” se vor săvârși sfinte slujbe legate de cinstirea Sfântului Nectarie, zilnic, dimineața între orele 9 – 11 și seara, între orele 17 – 20, după cum urmează: „Acatistul Sfântului Nectarie” se va săvârși: vineri seara, sâmbătă seara, luni dimineața, marți seara și miercuri seara; „Paraclisul Sfântului Nectarie” se va săvârși: sâmbătă dimineața, duminică seara, luni seara, marți dimineața și joi dimineața; „Sfânta Taină a Maslului” se va săvârși: vineri seara, sâmbătă seara, duminică seara, luni dimineața și seara, marți dimineața și seara, miercuri dimineața și seara și joi dimineața; „Sfânta Liturghie” se va săvârși: duminică (Sf. Liturghie Arhierească) și miercuri dimineața. „Slujba Vecerniei” se va săvârși: vineri seara, sâmbătă seara și duminică seara.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roaga-te pentru noi.
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc)

Last edited by Mosh-Neagu; 11.02.2011 at 18:07:45.
Reply With Quote