[COLOR=Black]Femeile galante...[/COLOR]
La domurile gotice admirăm minunata puritate şi armonie a stilului care îmbină toate părţile cu întregul, încât până şi cea mai mică podoabă slujeşte ideea dominantă şi depune mărturie pentru dânsa. Un astfel de stil înalt şi curat nu e numai semnul unei arte distinse, ci şi a unei îndrumări personale a vieţii. Stilul înseamnă putere, credinţă, statornicie.
O epocă plină însă de îndoieli şi nelinişte, care nu mai recunoaşte nici un adevăr trainic, nu e în stare să producă un stil nici în artă, nici în viaţă; omul îşi pierde în toate tărâmurile direcţia sigură, ajunge o victimă a celor mai felurite imbolduri şi înrâuriri şi face impresia unei cârpe.
Deprinderile sale ordinare trădează că sufletul nu mai are stil, căci supunerea exteriorului către interior manifestă şi dovedeşte omul puternic, energia cuceritoare şi siguranţa directivei lui lăuntrice.
Îmbrăcămintea femeii poate să aibă şi ea un stil îndată ce dă rostire statornică unei idei sau străduinţe. Stil, în cel mai înalt înţeles, în stare să realizeze îmbrăcămintea femeii numai atunci când nu se supune nici unui interes inferior şi rosteşte firea intimă şi chemarea culturală a femeii.
[COLOR=#ff00ff]Care-i însă chemarea aceasta a femeii?[/COLOR] Noi credem că mai presus de toate celelalte meserii şi scopuri ale vieţii stă meseria ei proprie şi intimă care dă tuturor celorlalte un înţeles şi un rost: [COLOR=#ff00ff]meseria de preoteasă [/COLOR] a idealului. Pentru această meserie de preoteasă, trebuie însă şi o îmbrăcăminte preoţească. Femeia caută să se gândească la “Ifigenia” lui Goethe când vrea să găsească stilul potrivit şi înfăţişarea extraordinară şi să-şi păstreze siguranţa instinctului faţă de toate rătăcirile care îşi au izvorul în latura inferioară a naturii omului.
Este foarte serios că, în vremea noastră, o mare parte dintre femeile cinstite pierd tot mai mult orice stil al demnităţii femeieşti şi, în felul acesta de a îmbrăca, femeile galante dau tot mai mult obraznic tonul modei în locu-i. Dacă lumea serioasă nu mai conduce şi nu mai pune sub ochi menirea lui spirituală, atunci începe să învingă lumea spirituală; dacă adevărurile mari şi neîndoielnice dispar, relele ies la lumină din toate ungherele întunecoase ale omului.
Morala sexuală de astăzi miroase mult a femei uşoare. De mult sunt la lucru puteri care încearcă să ridice la egalitate socială pasiuni şi imbolduri care odinioară erau surghiunite şi înjosite; de mult se îngăduie, în familiile cele mai bune, ziare hazlii, în care necuviinţele cele murdare sunt servite ca un fel de pişcoturi.
Nici o mirare deci, că depăşirea aceasta a tuturor graniţelor iese acum la iveală şi în felul îmbrăcămintei.
Astăzi sunt tot mai multe femei şi fete a căror îmbrăcăminte caută să dezbrace trupul cât mai rafinat cu putinţă şi să scoată în relief cu atâta iscusinţă formele membrelor, încât trebuie să te miri de meşteşugul cu care poartă haine în aşa chip, că parcă n-ar avea haine. Printre aceste femei sunt unele care au multă aplecare pentru stilul femeilor uşoare, fiind ele însele uşoare în sufletele lor.
Cele mai multe însă, habar n-au unde ţintesc toate aceste mode şi din care „tehnică a vieţii” sunt scoase. Această neştiinţă însă porneşte dintr-o lipsă de limpezire în privinţa sarcinii şi a puterii culturale a femeii pe tărâmul spiritual şi moral. Dacă ar avea această limpezire şi siguranţă, ar avea şi simţ pentru stilul corespunzător în îmbrăcăminte.