Citat:
În prealabil postat de 2io
Adica, mai clar, esti de acord cu folosirea prezervativului.
Acest pacat este mai mare decat pacatul avortului din punctul de vedere a faptului ca te pui impotriva voii lui Dumnezeu. Repet, din acest punct de vedere!
Inainte de a avea copii m-am intrebat cum as putea sa umblu pe calea Domnului (mai ales ca, din aceasta privinta, ani de zile am ramas foarte departe de drum), de vreme ce este scris: cel ce pofteste in inima lui a si savarsit adulter. DAR am aflat ca ESTE POSIBIL !!! cu ajutorul Lui.
Metoda: ferirea de a vedea pacatul, de orice ispita; prin repetarea rugaciunii inimii in momentele de ispitire (mai bine si inainte, tot timpul ar fi mai recomandat), privirea in pamant, fara TV, respectarea tuturor posturilor SI DEZLEGARILOR !... si, nu in ultimul rand, toate FARA MANDRIE.
Pai ce te opreste sa ai o astfel de credinta !?
Patima desfranarii, a curviei din suflet !
Nu uita ca dupa orice placere urmeaza si o durere!
Bineinteles ca toate situatiile sunt mai complicate decat la o prima vedere sau descriere, totusi fiecare isi stie raspunsul.
Doamne ajuta!
|
As vrea sa postez aici ceea ce am postat mai demult, putin epurat, ca sa nu rescriu, parerea mea despre acest subiect.
Inca o precizare inainte: nu vad de ce vorbesti de curvie cand este vorba aici de un cuplu casatorit. Nu e vorba aici de ferirea de ispite atunci cand nu esti (stiu si de asta, ca am fost multa vreme necasatorita, este alt subiect).
Deci (sa ma ierti daca e cam lung dar e un subiect dificil):
Biserica Ortodoxa ne da urmatoarele principii: cununia este sfanta, dragostea intru Hristos este pe primul plan, si apoi vine nasterea de prunci; o dragoste adevarata nu este egoista, nu se inchide in ea insusi ci accepta nasterea copiilor; la noi nu exista 'magisteriu', ca cel al catolicilor, care sa transeze in problemele morale. Canoanele sunt doar o orientare.
Din cate am citit eu, din parerile unor teologi, anticonceptionalele nu ar trebui sa fie o regula ci o exceptie, dar sunt multe cazuri in care e bine si chiar se recomanda sa le folosim.
Chiar pe acest sit exista si pareri in acest sens: John Meyendorff, mai este , Paul Evdokimov (Taina Iubirii) si Olivier Clément (in diverse articole).
Oricum, la noi la ortodoocsi deciziile se iau si tinand seama de sfaturile duhovnicului, si de constiinta personala: aplicam principiile la cazul nostru concret, rugandu-ne sa luam decizia buna si cerand sfatul duhovnicului.
Un exemplu pentru o situatie in care chiar nu vad cum ar putea faca altfel un cuplu crestin: daca unul din cei doi urmeaza o chemioterapie. Chemioterapia schimba structura spermatozoizilor si exista mare risc sa se nasca copii handicapati. Ar trebui oare sa isi asume cei doi un astfel de risc?
Nu cred ca ar fi bine pentru doi oameni care se iubesc sa se abtina pur si simplu de a fi impreuna un an sau doi.. sau chiar pentru totdeauna, daca chemioterapia nu da rezultate bune si cel bolnav moare. Iubirea omeneasca se exprima si trupeste.
Casatoria nu este la ortodocsi, cum se zicea sau se mai zice uneori la catolici, numai pentru nasterea de prunci. Daca ar fi asa, atunci inseamna ca nu s-ar putea casatori doi oameni daca ar sti de la inceput ca unul din ei nu poate avea copii! Ceea ce nu este cazul la ortodocsi.
Dumnezeu probabil ne da ce putem duce si daca avem incredere nemarginita il El, ne trimite atatia copii cat e bine. Dar avem noi toti acea incredere nemarginita sau actionam uneori doar din datorie, si pe urma ne dam seama ca ne-am luat o povara pe care nu o putem duce?
Dumnezeu ne cere si sa gandim si sa avem dreaptra socotinta, deci sa aplicam metodele care ne stau la indemana si care nu sunt impotriva poruncilor Lui ca sa ajungem.
Ce spui tu este cazul ideal, in care cei doi sunt credinciosi si sanatosi, sunt de acord, etc.
Dar daca unul dintre ei este mai putin credincios sau mai slab, si este impotriva sa aiba mai mult de unul, doi sau trei copii? Copiii se fac in cuplu!
Dar daca femeia are o boala sau mare greutate la purtarea sarcinilor? Nu e mai bine sa fie 2 copii cu mama, decat 3 orfani de mama?
Sau daca unul dintre ei are o boala foarte grava si este in pericol sa moara? (Isi poate asuma celalalt responsabilitatea cresterii copiilor singur(a)? Se poate si asa, dar este o hotarare care necesita gandire serioasa)
Dar daca au doi copii amandoi cu un handicap si se presupune ca este o problema genetica in familie?
Sau, chiar daca cei doi sunt credinciosi, daca isi dau seama, dupa unul, doi sau trei copii, ca nu pot sa asume cresterea a mai multi, ca le-ar fi asa de greu ca poate nici nu le-ar mai putea da iubirea si atentia necesare? Cineva mai sus a dat exemple de familii fericite numeroase. E foarte frumos, da! Dar eu am cunoscut si familii (catolice) care au avut multi copii - 6 sau 7 - pentru ca asa se obisnuia si pentru ca Biserica Catolica nu admite de loc anticonceptionalele, dar de fapt ei nu isi doreau atatia copii. Din cauza asta, nu au reusit sa-i iubeasca pe toti la fel. Unul sau doi sau trei erau tratati ca Cenusareasa familiei si din cauza asta au suferit mult si mai tarziu in viata, pentru ca lipsa de dragoste in copilarie lasa rani foarte, foarte adanci..
Am cunoscut si o familie ortodoxa cu 6 copii, in care mama avea crize de deprimare postnatale grave la fiecare nastere si trebuia sa stea la spital luni in sir. Il plus, nu-i ajungea mintea si intelepciunea sa-i creasca (dupa parerea mea). Multi duintre copii au inceput sa o ia pe cai gresite la varsta adolescentei.
Eu cred ca Dumnezeu ne ia de acolo unde suntem, este 'bun si milostiv' fata de slabiciunile noastre, si ca e o dovada de smerenie sa ne cunoastem limitele. De altfel, daca acceptam ca nu avem putere, poate Dumnezeu ne-o va da mai tarziu - cine stie? Poate ca o vreme ne vom feri sa mai avem copii, dar pe urma ne vom simti intariti si nu ne vom mai feri.
Cred, in concluzie, ca e bine sa fim maximalisti dar sa avem si dreapta socotinta.