Eu observasem ca cel putin in Buc exista atat liceu catolic ( care are si 1-8), cat si adventist. Deci copiii acestor confesiuni nu sunt obligati neaparat sa inghita religie ortodoxa. Am auzit ca exista si scoala evreieasca. Acum poate ca nu pot merge chiar toti acolo, insa am auzit de la parintele nostru care e ( era) si profesor, ca copiii ( putini) care sunt de alta religie ( neoprotestanta) sunt mult mai cuminti si educati si au cunostinte de religie si de acasa, spre deosebire de ai nostri
...
Cu educatia religioasa insa am aflat ceva acum aici care m-a pus pe ganduri. Si anume ca unii si-au pierdut credinta de frica ...
Mie niciodata nu mi-a fosr frica de Dumnezeu, nici cand am facut chestii nasoale. Nici acum nu mi-ar fi, doar ca as avea remuscari, regrete, mi-ar fi sila de mine, etc. In schimb mi-a fost si imi este in continuare foarte frica de oameni. Iar Dumnezeu nu poate sa nu vada si sa nu inteleaga ca daca nu fac ceea ce trebuie, sau fac ce nu trebuie, e de frica celorlalti si nu ca asa as vrea eu.
Insa cand vine vorba de copil...mi-e frica rau de tot ca de credinta si educatia lui religioasa sunt direct responsabila. Pana acum am crezut ca daca il botez si il duc la biserica si il mpartasesc apoi face religie la scoala ( presupunand ca toti profii ar fi fost ca parintele nostru pe care-l iubesc toti copiii), va fi ok.
Dar acum mi-a intrat un morcov: daca are dreptate al meu, si pateste si el la fel ca Inorogul, din cauza educatiei religioase ( si a fricii excesive de Dumnezeu, pentru orice slabiciune trupeasca sau lumeasca)? Mai ales daca mosteneste de la mine inclinatia, predispozitia de a se teme excesiv? Ar fi mai bine daca ar mosteni-o pe a sotului, de a nu-i pasa?