[antiecumenism]

În prealabil postat de Ekaterina

Eu recunosc ca nu am curajul sa nasc acasa, dar in acelasi timp marturisesc ca toate nasterile in spitalele de stat din Romania au fost pentru mine adevarate traume (nu nasterea in sine ci modul in care aceasta se petrece in spital).

-asta e problema pana la urma : ce servicii medicale se ofera in sistemul de sanatate din Romania,si cum bine stim ele (serviciile medicale ) sunt jalnice
-sa ne amintim de bebelusii care au murit in Bucuresti asfixiati pt ca asistentele erau la chef

Naşterea în maternităţile româneşti – abuzuri, umilinţă, situaţii degradante:
https://www.rfi.ro/articol/emisiunil...tii-degradante

"La solicitarea unor ascultătoare care acuză situaţiile degradante şi abuzurile din timpul naşterii, Sănătatea FM vă prezintă neregulile din maternităţile româneşti. Ce drepturi ale mamei şi ale copilului sunt încălcate în timpul travaliului şi imediat după naştere? De ce majoritatea femeilor nu sunt informate cu privire la procedurile medicale la care sunt supuse şi nu li se cere acordul? Cum decurg primele minute din viaţa copilului şi de ce mama îl întâlneşte uneori abia a doua zi? În fine, care sunt efectele psihologice ale acestor abuzuri?

Care sunt neregulile din momentul internării unei femei în travaliu până la momentul naşterii? Proceduri inutile, situaţii degradante, drepturi încălcate, orice poate intra în această categorie…

Ca să începem cu internarea, există o practică foarte întâlnită a declanşării travaliului înainte de termen. Medicii spun „haideţi că sunt de gardă, veniţi la data cutare şi să încercăm să declanşăm naşterea“. Sau mai rău: „veniţi la data cutare şi vă fac cezariană“. Fără motive medicale – aşa se justifică şi procentul enorm de cezariene în România. Motivele nu au nicio legătură cu sănătatea mamei sau a copilului. Deci declanşarea forţată a naşterii - acesta ar primul abuz.Apoi, faptul că femeile din România sunt internate şi „puse“ să nască în ciuda faptului că uneori au ajuns cu dilataţie mică sau contracţii false. Li se spune: „Rămâi în spital şi de aici încolo grăbim noi naşterea: rupem membranele, punem perfuzii, îţi dăm medicamente, ne ocupăm noi, demarăm travaliul“. Ca şi cum femeia nu e competentă să îşi nască propriul copil, ci trebuie să vină cineva să facă nişte intervenţii şi iese copilul imediat. E o fabrică, o maşinărie care vrea să grăbească totul, să eficientizeze situaţia şi mai ales să nu scape pacienta din spital.

Înainte să mergem mai departe, să lămurim ceva. De regulă, grăbirea naşterii se produce în preajma aşa-zisului termen de naştere a copilului, stabilit de medic încă de la începutul sarcinii. Să înţelegem că e ceva relativ şi că un copil trebuie să se nască fix atunci când se declanşează naşterea în mod natural?

Acea zi anunţată de medic nu reprezintă termenul de naştere, ci o dată probabilă a naşterii. Termenul naşterii este de 5 săptămâni în jurul acestei date. Adică o naştere normală poate apărea oricând între 37 şi 42 de săptămâni. Atunci când declanşăm naşterea la 37 de săptămâni, pentru că oricum suntem chipurile la termen, facem un abuz. Poate că bebeluşul ăla s-ar fi născut în mod normal la 41 de săptămâni, pentru că atunci ar fi fost plămânii lui maturi, atunci ar fi fost gata să respire, să mănânce şi să facă tot ceea ce trebuie să facă odată venit în lumea asta. Dacă l-am forţat să iasă cu o lună mai devreme, înseamnă că am scos de acolo un prematur. Iar asta se întâmplă foarte des!

Sunt multe spitale care au într-adevăr o sală comună de travaliu. E o sală cu multe paturi în care mai multe femei, trei-patru-cinci-şase mame la un loc, care îşi trăiesc simultan travaliul şi naşterea, fiecare în câte un pat. Ceea ce e groaznic de dureros şi de umilitor. Din punctul meu de vedere, este pur şi simplu o privare de libertate. În majoritatea cazurilor, nu există motive medicale pentru care să fii forţată să stai în pat. La mine urlau: „Stai în pat, că aşa trebuie“. Şi apoi: „Nu te dai jos că ţi se rupe colul. Asta e o păcăleală foarte tristă! Nu are voie să intre nimeni, eşti singură şi părăsită.. Deci eşti la mâna lor. Ai intrat într-un loc în care eşti închis după uşi cu pază, cu cartele la intrare, nu poţi ieşi, nu poate intra nimeni la tine.. trebuie să faci ce ţi se spune, nu ai opţiuni. Chiar dacă eşti informat, nu ai de ales. Lucrurile merg într-un tăvălug.

Toate astea se răsfrâng asupra stării emoţionale a femeii, care e extrem de importantă în timpul naşterii. Ea ar trebui să se simtă confortabil, să se simtă în siguranţă, are nevoie să se simtă repectată şi acceptată cu durerea ei şi cu felul în care se manifestă în această durere.

Atunci când nu îi sunt împlinite aceste nevoi de bază, fireşte că nesiguranţa emoţională în care se află are efecte şi aşa ajungem la o patologie a travaliului, cu efecte fizice, recunoscută şi studiată în lumea medicală.

Travaliul devine extrem stresant şi mult mai dureros, dilataţia poate să nu mai progreseze… Sunt zeci de astfel de cazuri la care am fost martor pur şi simplu. Femeia intră într-o patologie pentru că hormonii travaliului nu au cum să mai funcţioneze într-un mediu plin de stres şi de intruziune până la urmă.. că travaliul se desfăşoară cel mai bine pe întuneric. Ori peste 90% dintre femei stau ore în şir în nişte lumini orbitoare, în maternităţi. Plus că stau cu alte femei lângă, plus că sunt controlate de cinci persoane diferite, fără să ştie de ce. E controlul de internare, apoi controlul de pe secţie şi aşa mai departe. Nu ştim cine sunt oamenii ăia, dar vin unul după altul şi ne fac controale ginecologice. Nu e doar o lipsă de respect, e o mare umilinţă prin care e nevoită să treacă femeia în timpul travaliului. E o situaţie absolut degradantă.

După un travaliu de felul ăsta, urmează cel mai important moment pentru mamă şi pentru copil: naşterea. E momentul pentru care femeile se pregătesc cât pot de bine în cele 9 luni de sarcină, pentru care merg la cursuri, despre care citesc. Cum decurge?



Cel mai mare abuz e că experienţa asta ne e furată. Se întâmplă zilnic, în maternităţile româneşti. Ar putea să fie o transformare, o împlinire extraordinară, dar ajunge să fie o traumă în cele mai multe cazuri. În primul rând din cauza privării de libertate, de alegere, de explicare a procedurilor, de a cere consimţământul. Mama trebuie să îşi exprime acordul înainte să fie apăsată cu cotul pe burtă. E vorba de cotul moaşei. Mama ar trebui să îşi dea consimţământul înaintea unei epiziotomii, care se face pe bandă la noi şi care nu e necesară decât în maxim 10-15% din cazuri. În alte ţări, epiziotemia fără motiv medical clar este considerată mutilare genitală – exact aşa se numeşte. În România, se practică în peste 90% din cauzuri şi e considerată procedură de rutină. Mama nu e măcar avertizată ce urmează să I se întâmple. Nu au dreptul să îşi secţioneze perineul pentru că aşa se face. Ăsta nu e un motiv medical.

Mai departe, avem masa se naştere. Este de fapt o masă de consult ginecologic. Poziţia de naştere ar trebui să fie la alegerea femeii, să decidă ea cum se simte confortabil să îşi nască copilul. Altfel se simte într-o zonă de panică şi de stres, care dăunează foarte mult expulziei bebluşului. Din nou ducem lucrurile într-o zonă de nesiguranţă din punct de vedere medical. Complicăm lucrurile. Pur şi simplu, copilul coboară mai greu, este impins.. adică vine asistenta care se urcă pe burta mamei şi o forţează. E o procedură abuzivă.

Atâta timp cât nu există motiv medical, nicio persoană nu are dreptul să îi spună mamei cum să stea, să îi interzică să aibă pe cineva apropiat care să o ţină de mână şi să o încurajeze, să îi pună perfuzii, să îi taie perineul, să îi forţeze în alt fel naşterea pentru că durează prea mult, că se grăbeşte medicul sau pentru că trebuie eliberată sala. Astea nu sunt motive medicale, nu ţin de sănătatea mamei şi a copilului.

Încă ceva: la noi în ţară, în majoritatea maternităţilor, mama e încurajată să împingă până nu mai poate, până îi ies ochii din cap, când nu simte încă să facă asta. Fie că nu are dilataţia potrivită, fie că nu a coborât suficient copilul. Cum e încurajată să împingă? Vă spun ce am trăit eu şi ce am văzut în alte situaţii de naştere: Împinge tare, împinge lung, haide că îţi omori copilul. Nu înţelegi că îţi omori copilul? Asta se aude încă în spitalele noastre şi nu e încurajare. N-ai cum să aduci o mamă într-o zonă de panică doar pt că nu ai timp să o laşi să împingă în ritmul ei, în felul în care simte. Expulzia decurge în mod firesc, în funcţie de reflexul de expulzie al copilului. Mama îl simte şi nu îl poate contracara. Deci împinsul forţat şi la comandă este un abuz. Ca şi ameninţarea că îi faci rău propriului copil.