[sophia]

Nu stiu totusi ce anume asteptau evreii de la Mesia. N-am inteles in ce/cine credeau ei pe atunci. Cred ca in acela care i-a ajutat prin Moise si alti conducatori. Stiau totusi de Dumnezeu tatal. Acela a vorbit cu Moise.
Probabil ca asteptau vreun trimis de la El.
Sigur ca asteptau ca niste oameni. Ceva ce puteau ei sa patrunda cu mintea.
Eu nici acum n-am inteles de ce unii dintre noi isi pot imagina macar ca noi oamenii putem sa percepem altceva decat omenescul. Ca putem sa percepem niste forte supra-omenesti.
Nici cei din vremea lui Iisus nu l-au perceput ca pe Mesia. Sigur il vedeau ca ceva deosebit, dar tot ca oameni (si apostolii si chiar si Maica Lui).
Aici cred eu ca este o mare problema.
Ca vrem sa-l vedem altfel decat prin prisma omeneasca. Si nu este corect.
El insusi s-a facut Om, tocmai ca se ne fie noua posbil sa-l vedem, sa-l cunoastem, sa comunicam cu El. Stia ca altfel nu putem.

In fine, mi-este greu sa explic. Dar n-o inteleg nici pe Antonia.
Cum ar trebui noi sa-l percep pe Iisus si pe cei de Sus, dintre ai Lui?
In ce fel? Daca nu ca oameni, in mod omenesc, atunci cum concret?
Da, inteleg trebuie sa vedem dincolo de trupul sau, sa vedem invataturile lui.
Dar tot omeneste ni se adreseaza, simplu (a exprimare): sa fim buni, sa ne iubim unii pe altii, sa ne ajutam etc.
Mai greu pentru noi este sa talcuim pildele lui. Multi vor mereu sa le puna altfel, cat mai complicat si ciudat.

Legat de exemplul dat de Antonia, cat se poate de nepotrivit.
Exact cum vad multi oameni problema credintei.
Ma duc sa stau la masa cu pustnicul. El inseamna binele, credinta. Celalalt pentru ca este altfel este rau.
Lasand la o parte faptul ca eu nu inteleg problema cu credinta si neingrijitul trupului. Unde scrie sa nu ne spalam, pieptanam si sa umblam in zdernte?
Oare asa ni-l imaginam noi pe Iisus, pe Maica Sa, pe apostoli, pe sfinti? Murdari, ciufuliti, zdrentarosi?
Nu cred. Macar icoanele ne dovedesc contrariul.

Iisus oare la care masa s-ar fi asezat? Stim ca se ducea tocmai in case si la oameni care aveau mai mare nevoie de El: la Zaheu vamesul, la Saul, etc.

Exemplul acesta arata exact cum inteleg multi credinta. Nu-i critic, ii intekeg, pentru ca intr-un fel asa este tendinta, asa suntem invatati.

Cred ca Iisus s-ar fi asezat la masa celui diferit. Tocmai pentru ca acela are nevoie de El, sa discute cu el, sa-l inteleaga si sa-l ajute.

Sunt aici mai multe aspecte:
Ce anume inseamna pentru noi, binele, credinta? Pai vad ca depinde.
Pentru unii inseamna singuratatea, izolarea, rugaciunea, abandonarea trupului. Dar cine ne invata asta? Unde?

Pentru altii credinta inseamna sa iubesti aproapele, sa te ocupi de el, sa-l intelegi, sa-l ajuti si nu sa te izolezi si sa-l abandonezi.
Eu asa inteleg din scripturi, de la El.

Marturisesc ca nu inteleg unele lucruri. De ce pustincul este zdrentaros, calugarul neingrijit si preotul de mir este curat si imbracat in vesminte cu fir?
Unde este diferenta? Si de ce exista ea. Nu sunt si unul si altul reprezentanti ai aceleasi credinte?

Si tocmai ca vad ca nu ne uitam la interiorul omului (si a credintei). Tot la suprafata sa fie perfect: sa fie intact trupeste si sa stie multe, foarte multe, talcuiri, scripturi etc.
Dar pierdem sufletul, suferinta profunda a omului. Ce se ascunde in spatele unor probleme ale omului...

Aici este problema mea cel putin. Unde este credinta, in biserica, sau in a ajuta un om necajit (trupeste sau sufleteste)?

Noi cum l-am recunoaste oare pe Mesia? Si ce asteptam de la El? Ce ne deosebeste pe noi (ca oameni) de cei din alte tari (Israel, Italia, Turcia)? Ce ne dorim noi toti diferit?
Am pus in postarea mea anterioara acele intrebari pentru ca nu-mi pot explica cum de oamenii nu l-au recunoscut pe Iisus. Ce anume n-au inteles? Cum au putut sa-l aleaga pe celalalt, desi il stiau cine este si ce facea?
Si asta s-a mai repetat in istorie. Cred ca este ceva in constructia umana, o eroare. Diferenta asta intre om si Dumnezeu, intre firesc si ne-firesc.

Personal cred ca mi-as doi sa discut si cu pustnicul, dar si cu celalalt om. De la unul sa inteleg unele lucruri si sa cer sfat, de la celalalt sa inteleg ce este cu el, de ce este asa, si poate si alte lucruri interesante.
Mi-e teama ca pustnicul nu m-ar primi si nu m-ar intelege, ca ar fi poate prea aspru in a ma judeca intru credinta. Si ca eu n-as sti sa comunic cu el.
Poate ca si cu celalalt as gresi. Nu stiu, depinde de el.
La amandoi depinde nu numai de mine, ci si de ei...