În prealabil postat de Mosh-Neagu
Cred ca de-aici ni se trag multe dintre necazurile vietii. Macar "Rugaciunea Domneasca", daca am rosti-o asa cum trebuie, cunoscand eventual macar una din talmacirile ei (cea a lui Maxim Marturisitorul cred ca este ceva mai profunda), am reusi sa ne cunoastem mai bine, am dobandi linistea sufleteasca si foarte multe dintre conflictele de zi cu zi ar disparea, din moment ce am constientiza "Faca-se-n voia Ta" (deci NU a mea), sau "Si ne iarta noua, precum si noi iertam" (si NU altfel!...)
Deprecierea relatiilor umane este o consecinta fireasca, atat timp cat omul se rupe (cu sau fara voie) de Dumnezeu, ori prin multitudinea de forme de manipulare, ori prin tendinta de a-si cauta modele printre cei "cu bani" dar lipsiti total de Harul lui Dumnezeu.
Si-apoi, nu exista o regula omeneasca ce ar putea asigura mantuirea. Nici chiar calugaria nu aduce certitudini in acest sens si asa cum spune si Sf Ioan Scararu, nu toti cei ce nu se calugaresc pierd mantuirea si nici toti cei ce se calugaresc se vor mantui. Toata viata este o continua veghe, si primul semn prin care realizam ca de fapt hranim vanitatea si nu smerenia, trebuie sa ne trezeasca si sa ne puna serios pe ganduri. E atat de trist cand descoperi o familie de oameni trecuti binisor de 70 de ani, care au trait toata viata in frica de Dumnezeu, au adus pe lume multi copii, din care unul preot, au muncit de s-au spetit pentru a le oferi copiilor un "ceva" cat mai consistent (desi "copiii" au copii mari, chiar casatoriti o parte dintre ei), iar acum parca nimic nu mai merge ca inainte, ea vrea sa se mute la oras, la bloc, el si-a pierdut rabdarea de a o mai intelege si parca si puterea de a se mai lupta cu ideile ei nesabuite, si unde altadata gaseai liniste si pace, astazi pluteste orgoliul, rautatea, vorbele grele...
Niciodata nu putem sti cum vom sfarsi, fiecare... E de-ajuns un pic de vanitate si indaradnicie, ca sa ratam exact finalul si sa ne inecam ca tiganul la mal. Nu-i obligatoriu ca cei din urma sa fie neaparat si cei dintai, dar se pare ca mai usor prinde a se smeri cel pacatos care are revelatia iubirii si milei lui Dumnezeu, decat cel ce crede ca pe toate le-a facut dupa voia lui Dumnezeu din tinerete si nu prea are mustrari de constiinta. Asadar, raspunsul la intrebarea de titlu, nu poate avea o tinta anume. Crestinul cuvios de astazi, poate rataci maine, in timp ce pacatosul de astazi are reale sanse sa se mantuiasca.
Iata, tocmai m-am intors din acel loc unde fiul cel mare incepe un drum nou in viata: facultatea. Inainte de a pleca, fara sa-i spuna nimeni, a mers la preot, s-a spovdit si a cerut binecuvantare. Acolo, pe holul universitatii, s-a intamplat ceva deosebit. Ceva ce poate avea semnificatie pe parcurs, sau e doar o posibilitate care nu e obligatoriu sa se confirme. Chiar de dimineata, fiecare dintre noi a observat un tatic cu fiica lui care ieseau in evidenta intr-un mod placut. Dupa barba, parea cel putin profesor de religie, daca nu chiar preot, in timp ce ea avea o infatisare si o atitudine calda, iar modul cum dialoga cu tatal ei nu putea sa nu te impresioneze placut. In mod ciudat, ne surprindeam uneori privindu-ne pe furis si fiecare dintre noi, paream atrasi de ei, involuntar, la fel cum pareau si ei de noi... Sotia sparse gheata la un moment dat si ii spuse fiului: "Mie-mi place tare mult de fata aceea!", la care el raspunse instantaneu: "N-ai gusturi proaste: cred ca nu numai tie, dar si mie, si mai ales lui tata, ii placce in mod deosebit!..." Am zambit ca o confirmare si am trecut mai departe, lasand toate grijile in seama lui Dumnezeu. Dupa repartitiile din camin, fiul a aflat cum o cheama si i-a cerut acceptul pe fb, care a fost dat in urmatoarele secunde. Intr-adevar, era fiica de preot, si ea ne remarcase de cand am coborat din masina si chiar dorea sa-l cunoasca, fara sa stie exact de ce il cauta cu privirea. Iar eu ma intrebam daca nu cumva este un semn al faptului ca amandoi isi doresc sa pastreze o buna legatura cu Dumnezeu prin biserica, spovedanie si buna oranduiala... Poate gresesc... Poate nimic nu se confirma din ce presupun eu, dar deocamdata am putut doar sa constat ca din puzderia aceea de fete si baieti, ei doi s-au simtit atrasi unul de altul din primul moment, dar si noi, parintii lor, pot sa spun ca am avut un schimb de priviri care nu mai aveau nevoie de cuvinte... Legandu-ma din nou de titlul topicului, eu cred ca acei "crestini" pe care-i cautam, sunt mereu in jurul nostru, dar mai e nevoie si de voia lui Dumnezeu, sa se poata "vedea" unul pe celalalt...
|