Am fost acolo pelerin la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva unde merg nu numai odată pe an când este hramul ei ci la o lună sau două pun un pomelnic şi mă rog la racla cu Sfintele Moaşte pentru familia mea şi nu numai.

Nu mi s-a părut anul acesta altfel decât în alţi ani. Trăirea este personală şi nevoinţa asemenea.
Poţi să mergi cu gândul de a săruta Sfintele Moaşte intrând în faţă sau mituind gardienii fiind mereu cu ochii pe ceas, poţi sta la rând în ploaie şi în frig trăgând din ţigară sau din sticla cu tărie dosită în buzunarul de la haină, poţi vorbi vrute şi nevrute şi râde în hohote, te poţi certa cu toată lumea şi câte altele nu poţi face.
Dar poţi să posteşti cu o zi sau două înainte, să te împărtăşeşti la plecarea de acasă, să ceri binecuvântarea duhovnicului şi în ziua pelerinajului poţi să posteşti, te poţi ruga, poţi dărui diferite lucruri folositoare duhovniceşte celor din jurul tău sau poţi să nu scoţi o vorbă două sau nouă sau cinsprezece ore cât stai la rând spunând în taină "preasfântă Cuvioasă Maică Paraschiva miluieşte-mă pe mine păcătoasa".
Dumnezeu numără paşii noşti pe calea cea bună dar ni-i socoteşte doar pe cei făcuţi întru slava Lui şi a Sfinţilor plăcuţi Lui.