[Parascheva16]

Roadele rasismului şi persecuțiilor ungureşti

Într-un fel sau altul, prigoana a devenit mai aprigă. La început numărul mic al nobililor unguri supraviețuitori impusese o oarecare măsură în persecuții. Cu timpul însă, numărul lor a crescut prin asimilarea nobililor slavi „mai ales în părțile Croației şi Dalmației „şi a celor români „mai ales în Panonia şi regiunile Tisei. Ca urmare, şi persecuțiile au devenit din ce în ce mai puternice şi sistematice. Între altele, ele erau şi un mijloc de creştere a puterii şi averii, slujitorii Papalității obținând numeroase avantaje.


Oricât de trist ar fi, trebuie să spunem adevărul: foarte mulți Români au trădat. Au trădat mai ales de frică şi din oboseala de a mai rezista prigoanei, dar unii şi din lăcomie. Şi-au trădat Credința, şi-au trădat Neamul. Au devenit întâi catolici, iar apoi şi unguri. Înaintarea Catolicismului în Românime a însemnat şi deznaționalizare, nu doar apostazie. Românii trecuți la Catolicism îşi pierdeau rădăcinile şi intrau în puterea unui cler superior în întregime străin şi duşman Neamului Românesc. Totodată prin trecerea la Catolicism Românii căpătau, în teorie, cale liberă către structurile superioare ale societății. Dar şi aici domnea un feroce rasism anti-românesc. Deci, şi în religia nou căpătată, şi în straturile sociale nou accesibile, Românul era privit ca un nimic, doar Ungurul însemna ceva, urmat de Neamț şi, la urmă, de Secui. Ca urmare, mulți, foarte mulți dintre Românii ce îşi pierduseră Credința îşi pierdeau şi Neamul, maghiarizându-se. Rezultatele? Să le vedem!


Populația ungurească nu depăşea, pe la anul 960 d.Hr., un maximum de 100.000 (o sută de mii) de oameni, foarte mulți dintre aceştia nefiind de fapt Unguri propriu-zişi, ci feluriți străini adăugați grupului unguresc de războinici jefuitori. Aceştia nu depăşeau un maximum de 50-60 de mii de oameni. Dar să luăm cifra maximă, de 100.000 de oameni. În acelaşi secol X, numărul Românilor de la N de Dunăre este de minimum 1.500.000 (un milion cinci sute de mii) de oameni. Totdeauna sporul natural al Ungurilor a fost mult sub sporul natural al Românilor. Dar hai, de dragul demonstrației, să punem egalitate între aceste două sporuri naturale. În secolul XX, Ungurii au ajuns la o populație de 10.000.000 (zece milioane) oameni. Proporțional, Românii ar fi trebuit să fie 150.000.000 (o sută cincizeci de milioane)!!! Însă, în statisticile vremii, Românii apar ca fiind, la nord de Dunăre, cca. 20.000.000 (douăzeci de milioane). Cum se explică această diferență? Cum se explică faptul că o națiune având un spor natural mai mic ajunge de la o sută de mii la zece milioane de oameni, iar o națiune având un spor natural mai mare ajunge de la un milion şi jumătate la douăzeci de milioane de oameni, în aceeaşi perioadă? Răspunsul este foarte simplu: prima națiune a crescut mai puțin prin spor natural, dar a crescut foarte mult prin asimilări forțate!


Este de ajuns să amintim că numele Satu Mare sau Sătmar, nume tipic românesc[21], a fost maghiarizat sub numele Szatmar, Szathmar, Szathmary şamd, ca să se ascundă originea sa reală. Totuşi toate familiile ungureşti care poartă asemenea nume „şi sunt destule! „sunt la izvoare familii de Români deznaționalizați.


Acestea sunt roadele rasismului şi persecuțiilor ungureşti de peste o mie de ani asupra Românilor şi altor popoare: crime, jafuri, rapturi, împopoțonarea cu meritele altora, genocid şi asimilare forțată.