Citat:
În prealabil postat de Demetrius
Practica de care vorbesti ar insemna o oarecare lauda de sine, pentru ca practica o desfasoara cu autoritate, de obicei, monahul, iar el este observat foarte de aproape de fratii lui,
|
Epistola către
Galateni a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 6
14. Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda,
decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!
Eu nu o consider neapărat o laudă, ci un schimb benefic de informații pentru sporirea Bisericii, nu există nevoințe doar pentru monahi și mirenii au cam aceași putere de muncă ca monahii și pot fi în diferite etape ale vieții când au timp și sănătate pentru unele nevoințe.
Pe mine personal m-a inspirat și ambiționat istorisirea lui Igor Paslusnik despre post, că a reușit o săptămână fără apă și mâncare, inclusiv fără aghiasmă/anafură, m-am gândit că aș putea și eu să încerc.
De aceea spun că mă interesează de pildă cât poate rezista un om care nu se știe cu afecțiuni de sănătate, fără să bea strop de apă, m-aș risca să țin până Duminică la ora 4-5 când se termină Liturghia Învierii nemâncat-nebăut, dacă aș știi că nu pățesc nimic.
Sau măcar să iau o zi punte de miercuri în care să mă alimentez și hidratez și după iarăși nevoință.