Dumnezeu poartă de grijă făpturii Sale, dar nu încalcă libertatea niciunui om. Inclusiv pe aceea de a face rău cu bestialitate. Dumnezeu nu este un guvernator al lumii. Prin pronie el îl cheamă pe om la conlucrarea cu Sine; să facă, adică, binele, să creeze. În orice lucru bun pe care omul și-l propune, Îl are dinainte partener pe Dumnezeu.
Atunci, însă, când alege să facă rău, este părăsit de Dumnezeu (sau el Îl părăsește, mai bine spus). Dumnezeu nu participă, evident, la răul pe care omul alege să-l facă. Lumea i-a fost dată omului. Dumnezeu îl asistă pe acesta dacă este rugat. Dacă nu, urmările sunt tragice. Dar asta este din cauză că fără El nu putem face nimic, după cum a spus Hristos.
Nu suntem noi autori ai binelui („Bun este Unul Dumnezeu”). Răul pe care-l facem este consecința despărțirii noastre de El. Și îl suportăm în solidar, nu individual, inclusiv copiii nevinovați. Pentru răul pe care cineva îl comite asupra unui semen suntem vinovați cu toții, prin înrâuririle felurite exercitate asupra celui ce comite fapta. Toată răutatea, nepăsarea, necredința noastră ajunge să se reverse asupra unui nevinovat, după cum s-a revărsat asupra lui Hristos
|