Citat:
În prealabil postat de Psalm 23
Păcat ca nu și-a înțeles propria idee din "Dincolo de bine și de rău" și anume ca atunci când te lupți cu monștrii trebuie sa ai grija sa nu devii unul. Și mai ales ca atunci când privești prea mult în abis și abisul privește în străfundurile tale. Am parafrazat din memoria adolescentina când ii citeam cărțile. Eventuale erori de citare pune-le pe seama invariabilei decăderii a materiei cenușii cu timpul, Nietzsche ar fi înțeles, fie și în criza dementei finale. Spre diferența de el Karl Barth a înțeles un adevăr fundamental și anume ca in Biblie, pe ruinele tuturor apogeelor posibilităților umane Dumnezeu ne revelează posibilitatea Lui.
Dacă as fi putut i-aș fi citit lui Nietzsche ultima fraza din cartea lui Albert Schweitzer "The quest of the historical Jesus"., Este posibil sa fi vrut sa o trăiască pentru eliberare.
|
Singurul creștin care a trăit a murit pe cruce. Moartea lui Iisus a fost o mare decepțir pt apostoli șii neînțeleasă. Asta pentru că nu există nicio explicație logică a morții Lui. Creștinismul s-a chinuit secole să explice această moarte și a eșuat lamentabil. Problema lui Nietzsche nu a fost cu Iisus ci cu teologii, care au negat această realitate pentru una imaginară fără sens. Pentru mine religia reprezintă un abis în care oricât de deștept ai fi e imposibil să nu te scufunzi. E ca o mare care pare a fi sărată dar e atât de dulce încât te trage la fund. Eu sunt o fire introvertită, am preferat mereu să meditez la valorile și sensul vieții. Când "prietenii" mei erau afară la fotbal eu meditam meditațiile lui Descartes. Intra mama peste mine în bibliotecă și mă întreba dacă mi-e foame, sete să vadă dacă mai trăiesc neînțelegînd plăcerea infinită a meditației. Ascultam simfonia lui Bach doar citind notele de pe portativ. Avea dreptate Schopenhauer când afirma ca asceticismul este doar pentru cei ultradotati, elitele societății pentru că doar ei pot sta fără să facă nimic și în același timp să se delecteze din plăcerea unei minți hiperbolice. Restul, plebea se limitează la cele 5 simțuri, plăcerea lor fiind atât de limitată de timp și spațiu încât trebuie sa-si ocupe timpul făcând "ceva", munca fiind marea lor realizare și mândrie. Trist, dar așa sunt sclavii triști...