Parintele Staniloae spune: "In Revelatie se vorbeste despre cunoasterea de catre Dumnezeu a celor ce se deschid Lui, cat si de un fel de renuntare a lui Dumnezeu la cunoasterea celor ce nu vor sa se deschida Lui. Psalmistul vorbeste pe de o parte de cunoasterea intimitatii noastre de catre Dumnezeu, spunand "Cel ce a zidit indeosebi inimile lor, Cel ce cunoaste toate lucrurile"(Psalm XXXII, 15), sau "Dumnezeu stie ascunsurile inimii" (Psalm XLIII, 23). Pe de alta parte, cere lui Dumnezeu sa caute din cer si sa vada sau sa auda glasul rugaciunii lui, prin ceea ce se presupune ca Dumnezeu ar putea sa nu priveasca, sau sa nu voiasca sa auda glasul unei rugaciuni (Psalm XXXIII, 6, 17). In trebuinta ca fiinta noastra sa priveasca spre Dumnezeu, ca si Dum*nezeu sa priveasca spre ea, se cuprinde de fapt ideea ca persoana noastra trebuie sa se deschida lui Dumnezeu, mai bine zis in Dumnezeu, sau sa iubeasca pe Dumnezeu, ca Dumnezeu sa-l cunoasca in sensul deplin al cuvantului, nu numai teoretic, sau ca posibilitate nedeplin realizata. Din oceanul de iubire si de lumina al lui Dum*nezeu, curg valuri de iubire si raze de lumina noi, numai cand noi ne deschidem Lui. E o chenoza a lui Dumnezeu si in faptul ca se retine de a forta o patrundere cu iubirea si cu cunoasterea in cei ce se inchid Lui, mai bine-zis ca i-a creat asa, ca* sa nu le poata smulge cu sila iubirea si cunoasterea lor referitoare la Sine."
|