Citat:
În prealabil postat de lacrimi
Asta spuneam si eu aseara, dar m-ai contrazis, spunand ca e vorba doar de smerenie... Eu ma consider prea mica si plina de pacate, ca sa am taria de a ma juca cu asa ceva... Probabil ca as cadea in extrema opusa...
Pe de alta parte, vreau sa subliniez, ca omul acesta a fost pentru mine ca un mesager al Domnului... Nu vreau sa spun prea multe, sa va plictisesc(sau sa-l ispitesc pe el spre sentimente de mandrie), dar am reusit pentru prima data sa ma vad eu, in mod sincer, inauntrul fiintei mele... fara menajamente, fara minciuni, fara autosugestii... Si nu mi-a placut ce am vazut. Si am meditat mult la spusele lui si i-am dat dreptate, dar consider ca pentru a avea o astfel de atitudine cu tine insati e un lucru cu doua taisuri. Si totusi a avea incredere deplina in Dumnezeu si convingerea ca El te va ridica de fiecare data, ramane pentru mine etica de-a fi si de a merge mai departe. Nu pot inlatura dragostea mea, asa plapanda si poate uneori falsa, pentru Dumnezeu si Domnul Isus si s-o inlocuiesc cu ce? Cand sunt la pamant pe cine sa strig sa-mi vina in ajutor?....
|
Pai facem cu schimbul.Azi am cautat eu o raza de speranta,iar tu ai cazut in adancul nimicniciei personale.Iar in final si tu conchizi ca si mine,ca nu putem inlatura dragostea plapanda si falsa ce o avem fata de Domnul. Il uram?da.Dar dupa puterile noastre omenesti,limitate,Il si iubim.Dar ceea ce nu ne indoim si nu diminuam deloc,este ca El sigur ne iubeste.Chiar si pe noi,ai mai pacatosi de pe forum.