De fiecare data cand incepe postul, din prma zi eu simt o mare bucurie legata de faptul ca ma simt mai aproape de fratii mei ortodocsi, simt ca suntem la fel, ca luptam toti in acelasi fel... ca facem armata impreuna
. Au fost perioada cand eram insarcinata si cand alaptam cand nu am putut tine post... aveam o amaraciune tocmai in privinta chestiei asteia, ca sunt altfel decat ceilalti, parca ma sufocam.
Mai am o bucurie legata de sarbatoarea mare ce va veni, de ideea ca ma pregatesc, ca ma apropii pas cu pas de acea zi speciala (si duhovniceste si lumeste)... e asa cum ma bucur ca va urma o nunta a unor prieteni/rude dragi si cu mult timp inainte incep sa ma gandesc cum va fi, ce cadou fac, eventual o surpriza cu care sa-i incant, apoi cum ma imbrac eu, copiii, sotul... Un astfel de eveniment imi trage gandurile spre el.
Postul Mare: "cu noi este Dumnezeu", slujbe frumoase, cutremuratoare, cantarile care te coboara spre adancaul sufletului pacatos acolo unde asteapta Hristos sa ne imbratiseze... amutire in fata smereniei Lui Dumnezeu, inlemnire in fata cumplitei jertfe, cuvantul greu din vecernia din Vinerea Mare "savarsitu-sa", jalea prohodului si speranta din ea... apoi liniste, ceva treburi cu cozonacii... si in sfarsit cantam cu totii "Hristos a inviat", biserica e luminata, crucile impodobite cu flori albe... ne privim cu mai multa bucurie in ochi... asta pana nu incep sa se impainajeneasca de oboseala... Apoi "Invierea a doua" care imi place atat de mult, cand toti sunt imbracati frumos, sunt mai relaxati, asa ca la sfarsit de sesiune...
http://www.youtube.com/watch?v=fWA5Imc7njo