Era un turc batrân, vecin cu noi. Tare batrân, tare sărac, fără nevastă, fără copii, singur cuc. Hainele îi erau jerpelite, dar sclipeau de curățenie. El le spăla, el își gătea și curăța podeaua. Seara venea la noi. Se așeza în curte cu bunică-mea și alte babe și împletea ciorapi. Acest Hussein-aga era un sfânt. Într-o bună zi m-a luat pe genunchi și mi-a pus mâna pe creștet, ca și cum m-ar fi binecuvântat: "Alexis, mi-a zis, am să-ți destăinuiesc ceva. Ești prea mic să pricepi, dar ai să pricepi când oi fi mare. Ascultă-mă, fiule: pe bunul Dumnezeu, vezi tu, nici ăle șapte caturi ale cerului, nici ăle șapte caturi ale pământului nu-L pot cuprinde. Dar inima omului Îl cuprinde. Așa încât, ia seama, Alexis, să nu rănești niciodată inima omului!" (Nikos Kazantzakis - Alexis Zorba)
Post binecuvantat!
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
|