Telefonul veșniciei
In sala de telefoane a turnului Eiffel din Paris, in timpul Expoziției din 1890, se gasea o mulțime de oameni, cu coatele rezemate de o bară de lemn imbrăcată in catifea, ținând la ureche câte un receptor telefonic. Nu trecuseră decât 14 ani de la descoperirea telefonului de către omul de știință american Graham Alexander Bell (1847-1922)...
Cei care aveau la ureche receptoarele erau cufundați în tăcere, dar foarte fericiți, căci telefoanele lor erau puse în legătură cu o sală de muzică în care cânta o orchestră renumită și cântăreți celebri. Această muzică superbă o auzeau numai ei, iar ceilalți vizitatori ai expozițiie nu auzeau nimic; ba mai mult, aceia nici nu bănuiau că există așa ceva.
Dacă ne gândim bine, nu se petrece același lucru și cu glasul lui Dumnezeu? Nu sunt în una și aceeași lume, în aceeași localitate, în aceeași casă chiar, oameni care aud glasul lui Dumnezeu și oameni care nu-l aud. Nu sunt oameni care aud glasul lui Dumnezeu în sufletul lor, și oameni care-l tăgăduiesc sau îl resping?
Oare care din ei au dreptate? Convinge-te singur, făcând proba. Părăsește traiul egoist, alungă din tine indiferența, pune la ureche telefonul veșniciei, adică tezaurul de cuvinte ale Sfintei Scripturi si al Sfintei Tradiții și vei auzi glasul Mântuitorului, care te cheamă neîncetat la o viață curată, senină, fericită, fără de sfârșit. Dacă vei urma poruncile Lui, vei auzi și numele tău: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, ca să moșteniți Împărăția cerurilor, pregătită vouă.”
Va invit si pe Dvs, stimati colegi, sa scrieti povestile cu talc, parabolele, pe care le stiti ca sa fie spre invatatura celor mai putin informati si/sau initiati.
|