Ai vazut ce covârsitoare iubire de oameni? Dupa ce prin botez ne-a sters atât de multe pacate si ne-a dat nespusa maretie a darului Sau, ne învredniceste iarasi de iertare dupa ce pacatuim! Ca rugaciunea aceasta se cuvine sa o spuna numai cei botezati, o arata si legile Bisericii, dar si cuvintele de la începutul rugaciunii – ca cel nebotezat nu poate sa numeasca pe Dumnezeu Tata!

Asadar, daca rugaciunea aceasta se cuvine sa fie rostita numai de cei botezati, iar ei se roaga pentru ca au nevoie sa li se ierte pacatele, urmeaza ca nici dupa botez n-a pierit câstigul pocaintei.
Daca Domnul n-ar fi vrut sa arate asta, nu ne-ar fi poruncit sa ne rugam asa. Pentru ca Domnul în aceasta rugaciune aminteste de pacate, pentru ca ne porunceste sa ne cerem iertare, pentru ca ne învata ca putem sa dobândim iertare si pentru ca prin aceasta ne-a facut lesnicioasa cale, este lamurit ca stie si ca ne arata ca putem, si dupa botez, sa ne curatim pacatele; si tocmai de aceea a pus în rugaciunea aceasta si cererea pentru iertarea pacatelor.

Astfel, pentru ca ne pomeneste de pacate, ne învata sa fim smeriti; pentru ca ne porunceste sa iertam altora greselile, îndeparteaza din sufletul nostru dusmania; pentru ca ne tagaduieste si noua iertarea greselilor daca iertam pe cei ce ne gresesc, ne da bune nadejdi si ne învata sa filozofam despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu.

Dar ceea ce trebuie mai cu seama observat este ca, în fiecare din cererile de pâna acum, Domnul a amintit întreaga virtute, cuprinzând în ea si porunca de a nu purta dusmanie – ca a sfinti numele lui Dumnezeu înseamna a duce o viata desavârsita în toate privintele; a se face voia Lui arata iarasi acelasi lucru; a putea sa-I spui lui Dumnezeu: Tata înseamna a arata o vietuire fara pata; în toate acestea este cuprinsa negresit si îndatorirea de a îndeparta din sufletul nostru orice ura fata de cei ce ne-au gresit -, totusi Hristos nu S-a multumit cu atâta, ci, vrând sa arate cât de mult tine la iertarea dusmanilor, o aminteste în chip special;
iar dupa ce termina rugaciunea, nu mai revine asupra nici unei alte porunci decât asupra acesteia, spunând asa: “Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc” (Matei 6, 14).
Prin urmare, noi facem începutul iertarii noastre, noi suntem stapânii judecarii noastre. Si pentru ca nici unul din cei nesocotiti, când este judecat, sa nu-I poata aduce lui Dumnezeu nici o învinuire, mare sau mica, Dumnezeu te face pe tine stapân, raspunzator al sentintei si-ti spune:

“Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!”

Cu toate ca nu se potriveste o iertare cu alta! Tu ierti pentru ca ai nevoie de iertare; Dumnezeu, însa, n-are nevoie de nimic; tu ierti pe un om de aceeasi fire cu tine; Dumnezeu, însa, iarta un rob; tu esti vinovat de nenumarate pacate; Dumnezeu, însa, este fara de pacat. Si cu toate acestea, si asa Dumnezeu Isi arata iubirea Lui de oameni.
Ar putea, chiar fara asta, sa-ti ierte toate pacatele tale, dar vrea, si pe aceasta cale, sa-ti faca bine, dându-ti nenumarate prilejuri sa fii blând si iubitor de oameni, sa scoata din tine fiara, sa stinga mânia si prin toate sa te înfrateasca cu madularul tau.

Ce ai putea sa spui? Ca ti-a facut rau pe nedrept semenul tau? Dar tocmai aceasta înseamna greseala! Daca ti-ar fi facut rau pe buna dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotita greseala. Dar si tu te apropii de Dumnezeu ca sa dobândesti iertarea unor greseli ca acestea, ba chiar cu mult mai mari. Si înainte de a ti se fi iertat pacatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui Dumnezeu: ai fost învatat ca ai suflet omenesc si ai fost povatuit sa fii blând. Odata cu acestea te asteapta si mare rasplata dincolo, daca nu ceri socoteala celor ce ti-au gresit. Dar de ce pedeapsa nu suntem vrednici, când puterea sta în mâinile noastre, iar noi ne tradam mântuirea?
Cum mai putem pretinde sa ne asculte Dumnezeu în celelalte rugaciuni ale noastre, când noi însine nu vrem sa avem mila de noi în cele ce suntem stapâni?

“Si nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbaveste de cel rau,
Ca a Ta este împaratia si puterea si slava în veci.
Amin”(Matei 6, 13)

În aceste cuvinte Domnul ne arata lamurit nimicnicia noastra si ne potoleste trufia, învatându-ne sa fugim de lupte si sa nu le cautam. Asa victoria ne va fi mai stralucita, iar înfrângerea diavolului mai rusinoasa. Când suntem târâti în lupte, da, atunci trebuie sa le înfruntam cu curaj; dar daca nu suntem chemati, sa stam linistiti si sa asteptam timpul luptelor, ca sa aratam si ca nu umblam dupa slava desarta si ca suntem curajosi.
“Cel rau” este numit aici diavolul. Domnul ne porunceste sa purtam cu el razboi neîmpacat si ne arata ca diavolul nu-i prin fire asa. Ca rautatea nu vine de la fire, ci de la vointa. Diavolul este numit prin excelenta asa din pricina covârsitoarei lui rautati si din pricina ca duce cu noi razboi neîmpacat, fara ca noi sa-l fi nedreptatit cu ceva. De aceea Domnul nici n-a spus: “Izbaveste-ne de cei rai”, ci “de cel rau”, învatându-ne sa nu purtam ura semenilor nostri pentru relele pe care le suferim de la ei, ci sa mutam ura noastra de la ei la diavol pentru ca el este pricina tuturor relelor.

Asadar, dupa ce prin amintirea dusmanului nostru ne-a pregatit de lupta si ne-a stârpit toata trândavia, ne da iarasi curaj si ne ridica gândurile, amintindu-ne de împaratul sub Care suntem rânduiti si aratând ca El este mai puternic decât toti, spunând:

“Ca a Ta este împaratia si puterea si slava”

Deci daca a Lui este împaratia, nu trebuie sa ne temem de nimeni, pentru ca nu este nimeni care sa I se împotriveasca si cu care sa împarta stapânirea.

Când spune: “A Ta este împaratia”, Hristos arata ca si diavolul, care se lupta cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar daca pare ca I se împotriveste, Dumnezeu îngaduindu-i deocamdata aceasta. Ca si diavolul face parte din robii Lui, din cei carora, li s-a lua cinstea si au fost izgoniti.
De altfel diavolul n-ar îndrazni sa atace pe vreun om daca n-ar lua mai întâi putere de la Dumnezeu. Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici împotriva porcilor n-a putut îndrazni ceva pâna ce nu i-a îngaduit Domnul (Matei 8, 30-32); nici împotriva turmelor cu oi, nici împotriva cirezilor cu vite, pâna ce n-a luat îngaduinta de sus.

“Si puterea”. Chiar de-ai fi slab de tot, drept este sa ai curaj, pentru ca ai un Imparat ca Acesta, Care poate savârsi, si prin tine cu usurinta totul.

“Si slava în veci. Amin.”