[cristiboss56]

ÎMPĂRATUL ŞI SOŢIILE

... Era odată, într-o ţară îndepărtată, un rege care avea patru neveste. Însă cel mai mult o iubea pe cea de-a patra, pe care o îmbrăca în straiele cele mai scumpe şi o hrănea cu bucatele cele mai fine.
De asemenea, o iubea şi pe cea de-a treia soţie. Cu ea se mândrea cel mai mult. Totuşi, regele trăia cu teama că această soţie îl va părăsi.
Regele o iubea şi pe cea de-a doua soţie. Ea îi era un sfetnic de nădejde şi se arăta întotdeauna amabilă, înţelegătoare şi răbdătoare. De câte ori regele avea o problemă, ea îi era alinarea.
Prima soţie a regelui era foarte loială, însă pe aceasta nu o iubea, nu o hrănea cum trebuie; abia de o lua în seamă. Pentru aceasta ea era slabă, tristă şi bolnavă.
Într-o zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. Se gândi la întreaga sa viaţă plină de desfătări şi îşi spuse: „Acum am patru soţii, dar când voi muri, vor veni toate cu mine sau voi rămâne singur?”.
O întreabă pe cea de-a patra nevastă:
- Te-am iubit cel mai mult, ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am purtat cea mai mare grijă. Acum am să mor, vrei să vii cu mine?
- Nici vorbă! replică cea de-a patra soţie. Răspunsul ei străpunse inima regelui.
Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie:
- Te-am iubit toată viaţă. Acum, că mor, vrei să vii cu mine?
- Nu! răspunse cea de-a treia soţie. Viaţa e frumoasă. Când vei muri mă voi recăsători! Inima regelui se strânse de durere.
O întrebă pe cea de-a doua soţie:
- Întotdeauna am găsit la tine înţelegere şi ajutor în sufletul meu. Când voi muri, vrei să vii cu mine?
- Îmi pare rău! replică cea de-a doua soţie. Te pot doar înmormânta.
Regele fu distrus şi de acest răspuns, dar auzi o voce:
- Eu te voi urma! Regele se uită împrejur şi văzu că aceea care rostise aceste cuvinte era prima soţie. Era atât de slabă pentru că suferise mult din cauza foamei şi a neglijării. Adânc îndurerat, regele spuse:
- Trebuia să-ţi ofer mai multă grijă! Acum îmi dau seama cât am greşit! Trebuia pe tine să te iubesc cel mai mult!

TÂLCUIRE

Împăratul suntem noi. Fiecare avem câte patru tovarăşi de viaţă, patru companii, patru „soţii”.
Cea de-a patra este TRUPUL. Indiferent cât timp şi cât efort investim în a-l face să arate bine, el la moarte ne părăseşte.
Cea de-a treia soţie este AVEREA. Când murim, se duce la alţii.
Cea de-a doua soţie este FAMILIA (prietenii). Indiferent cât de apropiaţi ne-au fost, ei nu pot decât să vină până la mormânt.
Prima soţie este SUFLETUL. Adesea neglijat, în goana noastră după avere, bunăstare şi putere, totuşi, SUFLETUL este singurul care ne urmează oriunde.