În prealabil postat de DAMIAN
Dar să știți că rugăciunea gurii, după învățătura dumnezeiescului părinte Grigore de Nissa, marele filosof și fratele marelui Vasile, este granița cea mai depărtată a rugăciunii, sau mai bine zis, ca să înțelegeți mai bine, ea este cuiul (treapta) cel mai de jos din scara rugăciunii. Știi că atunci când te urci pe scară, pui piciorul pe cel dintâi cui. Dar, cât ai de suit!
Or, scara rugăciunii în urcușul ei nu are sfârșit. Rugăciunea, în creșterea ei, nu are margine, pentru că ea se unește cu Dumnezeu. Și precum Dumnezeu, fiind nemărginit în sfințenie prin înălțimea însușirilor Sale, nu are sfârșit în bunătate și în sfințenie, așa și rugăciunea, în creșterea ei duhovnicească, se înalță și margine nu are!
Și nu numai rugăciunea este nemărginită, ci și toate virtuțile care se nasc din Dumnezeu sunt nemărginite; tocmai de aceea, că se nasc din Dumnezeul nemărginit. Ori credința, ori nădejdea, ori dragostea, ori mila, toate sunt nemărginite, pentru că ele se nasc dintr-un Dumnezeu care nu are margine în bunătate.
Așadar, când ne rugăm cu gura, să știți că facem bine, căci cu aceasta începe a se învăța omul a se ruga. Cu gura începem să învățăm întâi rugăciunile începătoare: "Împărate ceresc", "Sfinte Dumnezeule", "Preasfânta Treime", "Tatăl nostru", "Crezul", "Psalmul 50"...;și-i bine să le învățăm pe de rost din cărți de rugăciune, din Ceaslov și Psaltire.
|