Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #971  
Vechi 16.11.2017, 20:06:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Sfântul Apostol Matei era evreu de neam și a fost unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Înainte de a fi chemat de Hristos-Domnul să-I fie ucenic, Matei fusese vameș în Capernaum, lângă Lacul Galileii, și se numea Levi. Vameșii erau disprețuiți de evrei, pentru că strângeau biruri și le aminteau conaționalilor că sunt sub stăpânire romană. Din acest vameș, Hristos Și-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care cel dintâi a scris ca martor de aproape o istorie a vieții și faptelor Învățătorului său. Sfântul Apostol Matei a scris Evanghelia sa în două limbi: întâi în evreiește, adică în limba aramaică pe care a vorbit-o și Iisus, și în grecește (prin anii 62-63). Eusebiu și Sfântul Epifanie ne spun că după Înălțarea la cer a Mântuitorului Hristos și după ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Matei, primind puterea Duhului Sfânt, a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniți la credință. Sfântul Apostol Bartolomeu a dus această Evanghelie și a lăsat-o în India. Sfântul Apostol Matei s-a îndreptat și spre alte locuri ale Răsăritului, străduindu-se să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni. Tradiția spune că el a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioși.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote