[cristiboss56]

Vă voi povesti despre un bătrân care avea un corb în chilia sa. Bătrânul rostea mereu Rugăciunea, iar corbul auzind toată ziua: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, i s-a făcut obicei și spunea și el. Într-o zi a rămas fereastra deschisă și corbul a zburat afară. Zbura, iar bătrânul îl auzea cum rostea Rugăciunea. La un moment dat s-a năpustit asupra lui un șoim, dar auzind de la corb: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, s-a depărtat. Pasărea nu avea nicio simțire a Harului lui Dumnezeu înlăuntrul ei, dar fiindcă rostea Numele lui Dumnezeu, șoimul s-a temut să se apropie ca s-o mănânce.
Cu atât mai mult pe noi ne va apăra și ne va sfinți Harul lui Dumnezeu, când rostim Rugăciunea. Pentru că noi avem Harul Sfântului Duh înlăuntrul nostru și poate lucra. Și chiar dacă nu înțelegem, el își face treaba sa. „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Noi să rostim Rugăciunea și Dumnezeu cândva ne va umbri. Dumnezeu este răsplătitor, nu se poate să ne lase așa. Ci va veni și blândețe și smerenie și dumnezeiască mângâiere de la Dumnezeu, precum și dumnezeiasca fericire și-l vor ajuta pe om. Și orice ar avea, fie ispite, fie epuizat de va fi, oricum ar fi, este cu neputință ca Harul lui Dumnezeu să nu-l umbrească, pentru că Numele lui Dumnezeu, când îl rostește cineva, le binecuvintează pe toate.
(Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, p. 110)