View Single Post
  #3  
Vechi 24.10.2019, 03:04:36
pamvoo pamvoo is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2016
Mesaje: 4
Implicit



Din Scrierile Sfinților Părinți despre Sfânta Treime

"Pentru noi este un singur Dumnezeu, pentru că este o singură Dumnezeire. Și, deși credem că sunt trei, Persoanele din El privesc către Unime. Căci nu este Unul din Cei trei mai Dumnezeu, iar Altul mai puțin Dumnezeu; și nici Unul un Dumnezeu mai întâi, iar Altul un Dumnezeu mai pe urmă. Nici [Dumnezeu] nu Se desparte prin voință, nici nu Se împarte prin putere, și nici nu este ceva acolo din cele câte sunt însușite lucrurilor care se pot împărți; ci, dacă trebuie să o spunem într-un cuvânt, Dumnezeu este Neîmpărțit între Împărțiți și, ca în trei sori uniți între ei, o singură amestecare a luminii. Așadar – când privim către Dumnezeu, și către Pricina cea dintâi și către monarhie -unul este lucrul care ni se înfățișează; când privim însă către Cele în care este Dumnezeirea și care își au de aici ființa, din Pricina cea dintâi, mai presus de vreme și deopotrivă slăvite, atunci Trei sunt Cele pe care le cinstm.
…………………………………………
Iarăși, am cugetat la soare, și la raza lui și la lumină. Dar și aici este o temere: întâi, ca nu cumva să fie cugetată vreo alcătuire a firii [dumnezeiești] celei nealcătuite, cum este cea a soarelui și a celor din soare; și al doilea ca nu cumva să dăm ființarea de sine doar Tatălui, iar pe celelalte Persoane să le socotim ca nefiind de sine, ci să le luăm drept niște puteri ale lui Dumnezeu care sunt în El, iar nu de sine stătătoare. Fiindcă nici raza nici lumina nu sunt un alt soare, ci niște curgeri sau revărsări de soare și însușiri ale firii soarelui. Și ca nu cumva în aceasta să dăm lui Dumnezeu și ființa, și neființa, așa cum iese din această pildă, lucru care ar fi și mai fără noimă decât cele spuse."

( Sfântul Grigorie Teologul )



"Că unde în cuvintele cele de Dumnezeu insuflate va afla cineva pe Fiul numit Purcezător și mai vârtos și de Grigorie Teologul cel Mare numirile Fiului toate și de multe ori s-au numărat și nu numai s-au numărat, ci și s-au privit? Care și cuvântul acela, Unul Născut, tâlcuindu-l, “nu numai pentru că este Unul”, zice, “din Unul și numai, ci și pentru că întru un chip”[53]. Care aiurea același cuvânt iarăși tâlcuindu-l, a zis întru un chip și cu deosebit chip[54]. Iar acel cuvânt “Unul” a zis pentru că este Unul, iar acela “din Unul” pentru că L-a născut întru feciorie, aceeași este a zice, pentru că nu din însoțire. Iar acel “numai” ce altceva poate fi fără cât că numai Fiu, iar nu și Tată, nici Purcezător. Iar dacă și Tatăl numai Tată Se zice, cu cuviință – că din Tatăl este Duhul – și al Tatălui Duh Se zice și Tată și al Duhului se va zice ca un Purcezător; că marele Iacov, fratele lui Dumnezeu, a zis că El este Părinte al Luminilor [55] (Iacov 1, 17), adică al Fiului și al Duhului . precum și marele Atanasie, tâlcuind, zice[56]. Iar dacă aceasta așa este, precum și este, s-ar fi zis și Fiul Tată al Luminii, adică al Sfântului Duh, dacă și dintr-Însul, precum zici tu, ar fi fost Duhul. Deci dacă cu aceasta era a-L numi pe Fiul, adică Tată al Luminii sau Purcezător al Sfântului Duh, cum marele în teologie Grigorie nu le-ar fi pus mai întâi decât toate celelalte numiri ale Lui și mai vârtos că se nevoia să-L arate de o cinste cu Tatăl? Pentru aceea zice: “Dacă mare este Tatălui a nu fi de la nimeni, nu este mai mic Fiului din acest fel de Tată a ieși. Și se află la Fiul nașterea lucru atât de mare”[57]. Deci, de s-ar fi aflat la Fiul aceea, adică a fi purcezător, cum nu ar fi zis acest lucru atât de mare; pentru care și mai mult s-ar fi văzut că arată pe Fiul întocmai cu Tatăl? Dar nu a zis; pentru aceasta dar nici nu se află.”

34. Iar noi împreună cu Sfinții Părinți Îl punem de mai multe ori pe Duhul după Fiul, și pe Acesta după Tatăl, ca acelor Trei pentru noi prea-mari, cu cuviință dumnezeiască și cu iconomie purtătoare de grijă, prin toate să dăm prea-scurtă slavoslovia, și mulțumirea și pomenirea. Nu pentru că Ele, adică Fețele, sunt a doua și a treia cu cinstea și cu vrednicia, pentru că sunt de o cinste, nici pe Doime făcând-o noi început al Feței celei uneia, nici aducând la Doime pe Cea una. Ci nouă un Dumnezeu ne este, fiindcă la o Pricină Se aduc și Duhul, și Fiul, din Care numai și Unul, și Altul au și ființa; și pentru că un început este Tatăl, precum zice și făcătorul de minuni Grigorie. Deci după aceasta este un Dumnezeu, și pentru că o fire este la câte Trei Persoanele. Căci acestea – adică două și trei, și Cea dintr-Însul și a Se aduce la Dânsul – nu despart firea, ci Se despart împrejurul firii. Căci nici nu sunt chiar dintr-însa, măcar că nu fără de dânsa, nici nu Se aduc la dânsa, măcar că nu fără de dânsa. Căci firea, care este una, cum se va naște ea pe sine, și se va purcede și se va aduce la sine? Așadar nici început nu au cele dintr-Însul, nici pricinuitoare nici pricinuită nu poate fi ei însăși firea cea una. Deci – dacă toate Acestea sunt chiar și cu adevărat după acestea după care Se și împart, iar Acestea sunt cele trei Ipostasuri, adică cele trei Fețe ale uneia cu firea Dumnezeirii – când Latini O zic din Amândouă pe Cea una, zic adică din amândouă Fețele. Căci după Acestea, adică după Fețe, Se și zice “Amândouă”, căci Cea una nu poate să Se zică cândva “Amândouă”. Deci - de vreme ce după Acestea, adică după Fețe , O zic ei din Cele două pe Cea una, după Care Se și înțeleg și Se zic și începutul și pricina – pentru aceea din două începuturi O zic ei pe cea una Față, și două începuturi și două pricini, și aduc în lăuntru multa dumnerzeire (politeismul), Căci este un Dumnezeu nu numai pentru că este o fire [dumnezeiască], ci și pentru că la un [singur] Ipostas au aducerea Cele dintr-Însul. Și Cele două din început Se aduc la o Pricină și un început nu numai împreună, ci și fiecare dintr-Însele deosebit. Și pentru aceasta este un început al Dumnezeirii și un Dumnezeu după această aducere, pentru că amândouă Fețele Se aduc la Una fără de mijlocire. Căci, de nu ar fi fără de mijlocire și Duhul din Tatăl, aceasta de nevoie ar face două pricinile Duhului (filioque n.n.): pe cea din mijloc și pe cea de la margine. Și, pentru o aducere de acest fel, nu este cu putință ca Cele trei să fie un Dumnezeu. Iar mai vârtos nu este cu putință nici a fi Dumnezeu Cel ce este din Tatăl prin mijlocirea Dumnezeirii (pnevmatomahism sau macedonianism – erezie care descria Ipostasul Sfântului Duh ca fiind “o creatură și o făptură făcută prin Fiul” n.n.), căci prin mijlocirea Dumnezeirii a venit Tatăl la zidiri, după teologi.

35 „Căci, [El] nu le-a zidit pe acestea ca Cel ce este Tată, ci ca Cel ce este Dumnezeu. Iar Fiul este un Dumnezeu împreună cu Tatăl; pentru aceasta, zidirile sunt din Tatăl „prin Fiul” ca dintru un Dumnezeu. Și unul este începutul zidirilor, Dumnezeu. Iar Dumnezeu naște și purcede ca Cel ce este Tatăl al Luminilor (Iacov 1, 17) celor împreună cu El vecuitoare. Deci, dacă Duhul Sfânt ar fi din Tatăl prin Fiul ca din unul, nu va fi din Tatăl și Fiul ca dintru un Dumnezeu, ci ca din Cel ce ar fi un tată, Tatăl și Fiul. Și ce poate fi mai fără de cuviință decât această amestecare? Pentru aceea, și ei fugind de aceasta, Latinii zic: „ca dintru un Dumnezeu”. Ceea ce nu are loc nicidecum, precum s-a arătat, mai vârtos pentru că și Duhul este un Dumnezeu împreună cu Tatăl și cu Fiul. Deci, de vreme ce cu adevărat și negreșit unul este Tatăl, pentru aceasta Fiul și Duhul au un Început și o Pricină numai pe Tatăl nu numai Amândoi împreună, ci și deosebit fiecare dintr-Înșii. Și astfel un Început este al Dumnezeirii, deși acelora care cugetă cele ale Latinilor, prihănindu-se și zicând două începuturi la Dumnezeire, li se pare că se îndreptează întărindu-se că socotesc un început al Fiului și al Duhului. Căci, voind să ne amăgească, aceasta întăresc ei precum am zis și mai-nainte. Căci însă și pentru aceasta se îmvinuiesc ei de către noi: Cum zic unul începutul Fiului și al Duhului, dar grăiesc [a fi] două începuturile Duhului Celui unul? Iar aceia, întrebați fiind pentru unul, adică pentru Duhul, răspund cu amăgire pentru amândoi, adică pentru Fiul și pentru Duhul, amăgindu-se mai vârtos pe sine decât pe cei ce întreabă.”

37 „Deci Dumnezeu și Tatăl, ca Cel ce este Tată, este Început și Pricinuitor; și, ca Cel ce este Început, este Tată al Luminilor (Iacov 1, 17), adică al Fiului și al Duhulu; și, ca Cel ce este Pricinuitor, este Pricinuitor și Început și Tată. Deci, de este și Fiul pricinuitor al Duhului, de nevoie va fi și început și Tată, ca Cel ce este pricinuitor; că, precum la om, ca cel ce este om, fiindcă este primitor de știință, pentru aceasta cel ce este primitor de știință nu se poate a nu fi și om, așa și la Dumnezeu; de vreme ce Tatăl, ca Cel ce este Tată, este Început și Pricinuitor, pentru aceasta Cel ce este Pricinuitor nu este cu putință să nu fie și Început și Tată, măcar că teologul Grigorie scrie: „că așa este Fiu chiar cu adevărat Fiul, pentru că nu este El și Tată”[100].

Vezi că se leapădă arătat singura începătorie și unimea cea după Ipostas a Tatălui[101] de cei ce zic că Duhul este și din Fiul și nu suie pe amândouă Fețele numai la un izvor al Dumnezeirii? Că o fire sunt și toți oamenii, dar nu unul toți oamenii. Și măcar deși unii prin alții, iar mai vârtos prin cei mai înainte de noi, ne suim la unul strămoșul, dar multe sunt pricinile și nu suntem din unul noi, pentru aceasta nici nu suntem unul.”

( Sfântul Grigorie Palama )

Last edited by pamvoo; 08.11.2019 at 21:53:05.
Reply With Quote