Subiect: Sfanta Liturghie
View Single Post
  #81  
Vechi 20.10.2015, 23:03:53
Allexa Allexa is offline
Member
 
Data înregistrării: 15.10.2015
Locație: Ploiesti
Religia: Ortodox
Mesaje: 64
Implicit

Doamne, ajută!
Sophia, să știi că în slujba Utreniei (înainte de Sfânta Liturghie), este amintit Sfântul din ziua respectivă în mai multe rânduri: la strană se cântă troparul lui și se citește canonul (ce cuprinde rugăciuni către acel sfânt și aspecte din viața sa). De asemenea, la Sfânta Liturghie, se mai cântă troparul și condacul Sfântului zilei după Fericiri și la final, înainte de binecuvântarea alimentelor aduse de credincioși. Poate că nu ai observat, pentru că în cele mai multe biserici de mir Canonul se citește doar parțial, cel mai des se cântă, de fapt, doar bucățile care delimitează Cântările canonului (așa numitele catavasii).

La Cazanie mai putem afla despre viața Sfântului prăznuit.

Altfel, Sfânta Liturghie este Jertfa lui Hristos și e firesc ca El să primeze în orice zi, duminică sau în restul săptămânii, iar Sfântul zilei e doar cel care aduce slavă lui Hristos (cum cântăm: Miluiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești minunat întru Sfinți)
Reply With Quote