[Iorest]

În prealabil postat de fallen

Este posibil.ca un copil mic sa fie impartasit "cu nevrednicie" ( dîn partea părinților lui)???
Spunea cineva "arhicunoscut" aici pe forum nustiu dacă la subiectul ăsta sau altul asemănător ca dacă părinții nu conștientizează și nu încearcă sa îi facă cumva și pe copii sa înțeleagă ce e de fapt sfanta impartasanie, ca nu e doar pâine cu vin, nu fac altceva decât sa le creeze încă din frageda pruncie o dependenta de alcool...

Nu le poate crea o dependență de alcool, n-am auzit nici măcar foști alcoolici să fi resimțit pofta de alcool după ce au primit Împărtășania, nu e doar alcool acolo, e reducționistă abordarea.
Riscul e să confunde împărtășania (cu dulciuri), sau să meargă mecanic la Împărtășanie ca la un gest formalist, ori să li se lase de tot după o anumită vârstă când cresc și nu văd o reînnoire duhovnicească nici la ei, nici la creștinii din jur care se împărtășesc frecvent.

În prealabil postat de fallen

La ce mă refer când spun nevrednicie din partea părinților? ??
Anume : sa dea mâncare copilului înainte de al duce la impartasit ??? Au mai fost discuții pe tema ăsta, unii preoți accepta pana la o anumita vârstă alții nu; unii părinți se conformează alții mai puțin, unii o fac ( sau nu) pe motiv ca "așa considera ei", alții chiar nu se pot înțelege cu copilul cel puțin pana la o anumita vârstă fiindca e prea mic și nu înțelege, sau nu poate rabdă de foame și de sete, mai ales cât e sugar, iar mai apoi când se face mai mărișor, ca nu mai vrea el...

Eu am auzit de la un preot că de la 5-7 ani ar trebui și spovedit copilul, deja e mărișor, dar cel mai bine e să știi de la părintele care-l împărtășește, că el administrează Sfânta Taină, sau să-l împărtășești tot la preotul la care te-ai și spovedit pentru că-și asumă ce vă sfătuiește.
Ar fi păcatul părintelui doar dacă-l induce în eroare pe preot, adică duce mâncat un copil după o anumită vârstă, deși preotul a atenționat să nu mai ducă așa, o eventuală răspundere duhovnicească revine părintelui copilului în acest caz, nici măcar copilului.

În prealabil postat de fallen

2) faptul ca nu postesc nici părinții ( nici pe timpul posturilor, nici în zilele când se duc la biserica) ar putea fi considerat de asemenea "nevrednicie" din partea lor?

Nu cred, dar după o vârstă copilul s-ar putea să sesizeze formalismul unui părinte care nu se împărtășește dar îl împinge pe el să o facă.

În prealabil postat de fallen

3) faptul ca duminica și de sărbători fac alte treburi ( în gospodarie) care nu se fac în astfel de zile, gătesc, fac curățenie, pun la spălat, înainte sau după ce vin cu copilul de la impartasit;

Dacă vreo sărbătoare importantă e în timpul săptămânii probabil ai fi la lucru, sunt de evitat muncile în sărbători, dar cu toate asta trebuie admis că unele munci casnice s-au simplificat, spală mașina de splălat nu omul, iar spre exemplu gătitul, e greu să nu fi gătit cineva nicio dată măcar într-o sărbătoare creștină din timpul săptămânii(mai ales dacă ai bolnavi sau copii mici).

În prealabil postat de fallen

4) faptul ca nu se roagă, nu au făcut sfestanie în casa, nu s-au cununat, și alte păcate pe care obișnuiesc sa le mai facă, fie case spovedesc sau nu?

Copiii pot fi împărtășiți, gândește-te că nu refuză nimeni botezul unui copil al cărui părinți trăiesc necununați, deci nu e un impediment la administrarea tainei unui copil viețuirea părinților.
De la o vârstă preotul poate consideră că e deja mare copilul și trebuie spovedit măcar, nu pentru păcatele părinților, ci pentru a conștientiza importanța Sfintelor Taine și a învăța.

În prealabil postat de fallen

apoi la anafura își umple gura și mâinile, apoi dacă I se ofera altceva ( în special dulce) arunca anafura sau chiar o scuipa dacă are gura plina ( în condițiile în care persoanele care le oferă copiilor astfel de bunătăți după împărtășanie sunt convinse ca fac un lucru foarte bun, dealtfel. ..), deci e clar ca un astfel de comportament vizavi de un lucru atât de sfânt e total neadecvat chiar si din partea unui copil iar principalul vinovat ar trebui sa fiu eu ca părinte. ....

Opinie pr Necula despre copiii la împărtășanie(extras din conferință Birmingham din noiembrie 2017):
„Sunt preoți în țară care după ce-i împărtășesc pe copii le dau bomboane și copiii confundă împărtășania...”

Pe lânga asta mai spunea că uneori copiii pot respinge împărtășania din instinct dacă li s-au dat cu lingurița medicamente(probabil med. amare) - când văd o linguriță care li se întinde, sau dacă sunt „educați” sau speriați cu idei de genul „fii cuminte că-ți taie popa limba”.
Părintele zice să li se spună copiilor unde se află când sunt duși la Biserică, să nu se inventeze nimic.

În prealabil postat de fallen

problema e însă ca propriul meu copil nu mă percepe ca atare în nici o alta împrejurare nu numai în asta, nu am absolut nicio autoritate un fata lui😑.... . Chiar dacă nu m-a văzut pe mine alergând și strigând prin.biserica, sa zici ca mă imita...dar nici dacă mă vedea stand în genunchi și rugându- mă smerita, tot nu l-ar fi oprit sa se dezlănțuie. .

Fragmente din lucrarea „Veniți de luați Bucurie” – Părintele Teofil Părăian :

„O întrebare practică: am o fetiţă de opt ani; pană la şase-şapte ani stătea la toată Slujba Sfintei Liturghii, acum nu mai are răbdare. S-o mai iau la Slujba Sfintei Liturghii, chiar dacă mai iese din cand in cand din biserică, sau s-o las acasă?
Cum să procedez?
Şi într-un fel şi într-altul: o mai aduci la biserică să nu-şi uite de biserică, o mai laşi şi acasă, pentru că nu are răbdare...
Slujbele noastre sunt făcute pentru oameni mari, pentru oameni pricepători, pentru oameni care ştiu pentru ce stau acolo, pentru oameni care participă la slujbă. Nu sunt făcute pentru copii care, la măsura lor, nu înţeleg.
Aşa că aceia care aveţi copii trebuie să vă lăsaţi voi după copii, nu copiii după voi, la măsura voastră. Se zice că niciodată nu poţi să ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil.
Dacă vrei să mergi cu el, te laşi tu după el, trebuie să-i inţelegi neputinţa lui;nu-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut cand erai copil şi nici nu le-ai fi putut face. pag.21

„Am citit odată o carte despre stareţii ruşi şi nu mi-a mai rămas din cartea aceea decat o singură afirmaţie, o singură frază: „Nu poţi să-i ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare”.
Este o frază cat o carte! Este o invăţătură pe care ar trebui s-o avem in conştiinţa noastră şi să ne gândim la ea.
Mi-aduc aminte, cand eram copil, că am venit de la Ocna Sibiului pe jos, vreo 9 km, cu părinţii mei; m-au mai luat in braţe, m-au mai lăsat pe jos, mă dureau picioarele, mi-era greu şi ziceam: „Hai să mai stăm puţin..., hai să mai mergem”. De aici mi-am dat eu seama că trebuie să ai o inţelegere specială faţă de cei mici.
Dacă este adevărat lucrul acesta pentru viaţa fizică, este adevărat şi pentru viaţa spirituală, pentru viaţa sufletească. Nu-i poţi cere unui om mic din punct de vedere spiritual, să facă lucruri mari, ca unul care este înaintat in viaţa spirituală.” pag.139