[fallen]

Va multumesc din nou pentru "criticile constructive". Poate ar trebui sa ocolesc biserica pe la 3 strazi distanta. Ma mir ca nu s-a daramat peste mine cand am intrat in ea.
Ma scuzati pentru "aciditate". De fapt nu m-am suparat, era doar o ironie. Stiu ca sunt pacatoasa si ca merit tot ce mi se intampla, dar refuz sa cred ca daca fac ceea ce fac nu mai are nici un rost sa postesc si sa merg la biserica, pt ca oricum sunt "damnata".
In ce priveste casatoria, nu stiu ce ar trebui sa fac. In primul rand nu pot sa oblig pe nimeni sa se casatoreasca cu mine, si sincer nici nu cred ca ar trebui. In al doilea rand daca nu imi demonstreaza cumva ca ma merita, nici nu cred ca vreau lucrul asta. Iar neacceptarea credintei mele e mai degraba o dovada ca nu. Ramane de vazut daca vreodata se va "da pe brazda". Eu tot ce caut este sa gasesc calea prin care sa-i demonstrez ca credinta in Dumnezeu si tot ceea ce facem in numele ei ( cununia, postul, slujbele, etc) sunt lucruri bune si necesare. Daca nu voi reusi, inseamna 3 lucruri :
1. nu m-am straduit indeajuns
2. nu a venit timpul
3. nu este pentru mine
Pentru oricat de mult mi-as dori un lucru si oricat m-as ruga si oricat ar vrea Dumnezeu sa ma ajute, daca un lucru sau un om nu este pentru tine, nu-l vei avea. Fiecare are liberul arbitru si raspunde pentru faptele sale, nu poti sa-i bagi credinta in cap cu de-a sila. Poti doar sa te rogi pentru sufletul lui ratacit sa gaseasca calea cea buna. Asta doar in timp si cu rabdare se va vedea.