[Florinvs]

– Vă amintiţi când l-aţI cunoscut prima dată?

– Da, am fost prima dată la el în birou cu ministrul Mihail Florescu şi directorul general al Centralei de la Săvineşti, Valeriu Momanu. Aşa ne-am cunoscut. Ne-a invitat apoi pe toţi trei la UCA sau hotelul partidului, cum i se spunea la acea vreme localului de lângă parcul Copou. Eu aveam o faţă de morgă, dură, şi îmi aduc aminte că a punctat asta. A vrut să mă înveselească. S-au adus mai multe feluri de vin şi, parcă îl văd, în momentul în care a deschis o sticlă de busuioacă de bohotin, ne-a spus celor care eram acolo: “Şi acum vă rog să vă ridicaţi în picioare pentru că se serveşte din regele vinului”. În 1978, trebuiau să vină americanii de la firma din SUA cu care am încheiat contract, ca să vadă amplasamentul fabricii. Eu eram foarte tânăr, aveam 33 de ani. Fiind în dificultate, nu am avut încotro, m-am dus la prim-secretar şi l-am rugat să mă ajute cu cazare şi cu masă pentru ei. Atunci, domnul Gheorghe Tănase m-a îndrumat la directorul general al trustului IAS de la vremea aceea, Vasile Strungaru, care m-a ajutat să aranjez totul în aşa fel încât americanii, atunci când au venit, s-au simţit foarte bine şi au avut numai cuvinte de laudă despre toţi cei din Vaslui cu care au intrat în contact.

– Ce a făcut Gheorghe Tănase pentru Vaslui?

– Gheorghe Tănase a ridicat Vasluiul. A fost un motor. Şi la Moldosin, a fost cel care a capacitat şi constructorul şi montajistul ca să se încadreze în termenele stabilite, ba chiar să le devanseze. De fapt, din cadrul Centralei pornisem cu decrete de înfiinţare a unităţilor odată, şi noi, şi fabrica de fire poliamidice de la Roman. Cei de la Roman au pornit investiţia mai devreme, dar noi, prin impulsul dat de prim-secretar şi pentru că proiectantul lucra pe anumite zone, astfel încât nu aşteptam să ne dea tot proiectul, ci pe părţi, am reuşit să pornim fabrica înaintea lor. Un factor determinant în această acţiune a fost domnul Gheorghe Tănase. Am colaborat cu el din 1976 până când a plecat din Vaslui şi chiar şi după aceea. El s-a perindat prin mai multe locuri. A fost secretar al Comitetului Central în două etape, apoi prim-secretar la Ialomiţa şi Bacău.

ŤGheorghe Tănase era întreprinzător şi muncitorť

– Unde l-a găsit revoluţia?

– Eu îi spun lovitură de stat. Era la Bacău. Nu a avut probleme pentru că el şi-a făcut mereu numai datoria. Nu prea a avut nimeni ce-i reproşa şi nu a avut acţiuni care să-i fie potrivnice. A fost un om de excepţie.

– Ce s-a întâmplat cu el?

– S-a mutat într-o localitate aflată la nouă kilometri de Râmnicu Sărat, în satul Livada, unde s-a născut cea de-a doua soţie a lui, doamna Floarea, o femeie extraordinară, care i-a fost alături până în ultima clipă. Au cumpărat împreună o casă, cu vie. Era foarte frumos acolo. Decembrie 1989 l-a găsit pe Gheorghe Tănase fără o casă a lui. Ca prim-secretar, a avut mereu locuinţe de serviciu. Eu l-am vizitat, atunci, în primul an după ’89, acolo. L-am găsit culegând struguri. Era exact în perioada de acum, sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie. Eram cu soţia mea. Ne-a primit foarte frumos, chiar dacă, de la poziţia pe care o avea el, era pus atunci să facă munci din acestea brute. I-am făcut o mare surpriză. A fost un moment emoţionant şi pentru mine, dar şi pentru el. Şi-a amintit şi în urmă cu două luni, când l-am văzut ultima dată, de acea revedere a noastră, în perioada aceea fierbinte, când un avânt de neînţeles al unora a făcut mult rău. Gheorghe Tănase a depăşit cu bărbăţie momentul şi era foarte lucid.

– Ce situaţie grea este în ţară şi ce datorii avem acum!

– A fost mâna ruşilor, în primul rând. Nu le convenea poziţia lui Ceauşescu faţă de lagărul socialist în cadrul CAER. El avea o poziţie autoritară şi fermă în ceea ce priveşte independenţa ţării noastre, dar a plătit pentru asta, cu ajutorul altora, nu numai al ruşilor. Din păcate, se vede acum realitatea. Nu mai avem agricultură, nu mai avem industrie, iar pentru nişte aprobări trebuie să te duci la nu ştiu câte ministere şi servicii. Acum, parcă mai mult ca oricând, ne dăm seama că toţi cei care au venit la conducere din ’89 până în zilele noastre n-au vizat decât interesele lor personale. Sunt oameni care au fost bugetari o viaţă întreagă, iar acum au case peste case şi averi. De unde sunt aceste averi?

– Iată, comuniştii au fost atât de blamaţi, dar Gheorghe Tănase a fost atât de corect!

– Da, a ajuns să moară într-un apartament cumpărat drept recompensă pentru activitatea şi dăruirea lui, care s-a manifestat în perioada în care a fost prim-secretar în judeţul Ialomiţa. Cei care lucrau în agricultură, pe când era el prim-secretar, ajunseseră să aibă nişte producţii extraordinare. Ialomiţa ajunsese să fie primul judeţ din ţară la producţia de lapte pentru că Gheorghe Tănase era întreprinzător şi muncitor. Călca fiecare loc, nu mergea numai acolo unde mergeau lucrurile bine, ci unde erau mai şubrede şi avea o mare influenţă, îi ajuta pe cei de acolo să iasă din dificultate.

– Aşadar, de la Râmnicu Sărat s-a mutat la Slobozia, în judeţul Ialomiţa.

– Da, l-am vizitat şi acolo de nenumărate ori. Îmi spunea cât de mult îi este dor de Vaslui. Viaţa lui afost legată de Vaslui. Mă întreba de mulţi dintre cei cu care a lucrat la Vaslui. El a ţinut la cei în mijlocul cărora s-a aflat şi a promovat oameni de mare calibru. Lângă el nu prea aveau loc impostorii sau oamenii care nu munceau. Eu ştiu bine că la şedinţele care erau organizate de el venea cu cinci minute înainte. Nimeni nu îndrăznea să vină după ora stabilită. Asta pentru că trebuia respectat şi cel care a convocat, dar era important şi timpul celor care fuseseră convocaţi. Lucrul acesta l-am făcut şi eu. Nu permiteam nimănui să vină după ce eu intram în sală. Aş putea spune că Gheorghe Tănase a fost, alături de ministrul Mihail Caranfil, care a fost cu adevărat mentorul meu din punct de vedere tehnic, profesional, un model pentru mine. Domnul Tănase a avut un rol important în formarea mea ca om, nu ca specialist. La Slobozia locuia într-un bloc turn, la etajul trei, într-un apartament cu două camere, cu trecere dintr-o cameră în alta. Deci a trăit modest, foarte modest. Toţi oamenii îl preţuiau, iar el, la rândul lui, întreţinea raporturi normale cu vecinii lui şi nu numai, ci cu toţi oamenii din oraş, aşa cum a făcut şi la Vaslui, şi la Bacău, şi peste tot unde a fost.