Cum si de ce a creat Dumnezeu lumea?
Crearea lumii din nimic si inceputul timpului; Aducerea la Existenta din Neexistenta
„Pentru care pricina a creat Dumnezeu lumea, poti cerceta! Caci e o chestiune de cunostinta. Dar cum si de ce acum, nu cauta! Caci acesta nu e lucru care sa poata cadea sub mintea ta. Fiindca cele dumnezeiesti, unele sunt cu putinta de patruns, altele nu pot fi cuprinse de oameni” (Sf. Maxim Marturisitorul).
Invatatura crestina privind crearea lumii se intemeiaza pe descoperirea dumnezeiasca. Articolul 1 din Simbolul Credintei ne arata ca Dumnezeu este creatorul lumii, „Tatal, Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor”
Sfanta Scriptura ne invata ca Dumnezeu a facut lumea din nimic, chemand din nefiinta la fiinta tot ceea ce exista in afara de Sine, adica intreg universul, inclusiv omul. Aceasta invatatura este impartasita de iudei si de crestini, de la care au imprumutat-o si mahomedanii.
Celelalte religii pagane si diferitele sisteme filozofice ofera alte conceptii privitoare la originea lumii:
a)
Conceptia panteista, dupa care lumea este o emanatie din Dumnezeu, o parte din El. Astfel invata brahmanii si unii filozofi, precum: Giordano Bruno, Spinoza, Hegel, etc;
b)
Conceptia dualista, care pune la originea lumii doua principii: Dumnezeu si materia, conform careia lumea este facuta de Dumnezeu, dar nu din nimic, ci dintr-o materie eterna ca si El. Ea a fost promovata de adeptii religiei lui Zoroastru si de filozofi precum Platon si cei di scoala lui, precum si de manihei si de gnostici;
c)
Conceptia atomista, conform careia lumea s-a creat singura, ca rezultat al diferitelor combinatii ale atomilor. Ca materie lumea este vesnica, existand dintotdeauna si fiind indestructibila, iar ca forma este rezultatul unei lungi evo*lutii. Aceasta conceptie este adoptata in general de materialisti si de atei.
Ca Dumnezeu a facut cerul si pamantul si tot ce exista, ne-o spune Sf. Scriptura:
“La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Fac. 1,1).
Dumnezeu fiind atotputernic, a creat lumea din nimic, nefacand-o nici dintr-o materie preexistenta, si nici din propria Sa fiinta.
Substanta lumii neexistand din veci, a fost creata de Dum*nezeu la inceputul timpului. „Nici macar materia amorfa nu a existat inainte de a elibera Dumnezeu gandul sau creator. In acel moment, odata cu timpul, a facut Dumnezeu cerul si pamantul, iar acestea erau ca o substanta care cuprindea totul si purta in potenta toate” (Sf. Grigore Palama).
Fiind creata, lumea apare in timp si nu este ves*nica. Lumea nu este fara inceput si fara sfarsit, ci
inceputul ei coincide cu inceputul timpului si se va sfarsi candva., odata cu acesta. „Primul act al creatiei sensibile, “inceputul”, este si inceputul timpului, fiindca nimic din cele sensibile nu exista care sa nu fie supus trecerii timpului. Caci timpul, avand miscarea masurata, se circumscrie prin numar; iar veacul, fiind definit in legatura cu timpul, implica intervalul, avand deci un inceput al existentei.
Fiind creat, timpul va disparea atunci cand firea se va uni dupa har cu Cuvantul” (Sf. Maxim Marturisitorul).
Existenta Creata si Existenta Necreata
„Toate cele nemuritoare si insasi nemurirea, toate cele ce vietuiesc si insasi viata, toate cele sfinte si insasi sfintenia, toate cele virtuoase si insasi virtutea, toate cele bune si insasi bunatatea, toate cele ce exista si insasi existenta, toate sunt lucrurile lui Dumnezeu” (Sf. Maxim Marturisitorul).
„Dar unele din acestea sunt create, caci au inceput sa existe in timp, fiind o data cand nu erau; asa sunt, de pilda, diferitele esente ale lucrurilor, caci ele au neexistenta mai batrana decat existenta lor. Iar altele sunt necreate, caci n-au inceput sa existe in timp, nefiind vreo data cand nu erau; asa sunt, de pilda insusirile dumnezeiesti: virtutea, bunatatea, viata, sfintenia, nemurirea, simplitatea, neschimbabilitatea si infinitatea. Caci fara de inceput este virtutea, neavand timpul mai batran dacat ea, ca una ce are pe Dumnezeu din veci ca singurul Parinte nascator al existentei ei” (Sf. Maxim Marturisitorul).
„Fiinta dumnezeiasca (existenta necreata) nu are nimic contrariu, fiind vesnica si infinita si daruind si altora vesnicia. Insa, fiinta lucrurilor (existenta creata) are ca si contrariu neexistenta. Deci sta in puterea Celui ce este cu adevarat ca ea sa existe de-a pururi sau sa nu existe, ca una ce a fost adusa la existenta din neexistenta. Precum raul este lipsa binelui si nestiinta lipsa cunostintei, tot asa si neexistenta este lipsa existentei; dar nu a celei necreate (adevarate), caci aceasta nu are nimic contrariu, ci a celei create, ce exista prin impartasirea de existenta adevarata” (Sf. Maxim Marturisitorul).
„Si lucrurile create ale lui Dumnezeu (care au inceput in timp) exista prin participare la lucrurile necreate (neincepute temporal), impartasindu-se de ele” (Sf. Maxim Marturisitorul). Astfel, firea omului (ca si creatura) aspira dupa harul cel necreat, putandu-se dezvolta numai prin el, fiind pentru ea o necesitate naturala (Parintele Staniloaie).
Dumnezeu, prin actul creatiei, are in vedere desavarsirea si mantuirea lumii. „Scopul vietii noastre este mantuirea” (Sf. Serafim de Sarov). Timpul nu este altceva decat unitatea de masura a miscarii si deci a schimbarilor, el fiind parte constitutiva din lume. Lumea si omul tind si se misca spre Cauza care i-a adus la existenta, adica spre Dumnezeu. Si cata vreme se misca, inseamna ca lumea si omul nu au ajuns la desavarsirea spre care tind. Cum spunea Sf. Grigorie de Nazianz: „Omul este creatura care a primit porunca sa devina dumnezeu”.
„Faptul ca este trecator si se altereaza pana la disparitia lui, nu inseamna ca timpul nu este valoros. Timpul are o valoare nepretuita pentru mantuirea fiecarui om. “Timpul pierdut” este o slabire interioara a omului; “timpul pierdut” lucreaza impotriva noastra, e un vierme care creste” (Parintele Staniloaie). „Deci, sa luam aminte, sa fim treji cat avem timp. Iata, de cand sedem aici vorbind, am pierdut doua sau trei ceasuri din timpul nostru si ne apropiem de moarte; si vedem ca pierdem timpul si nu ne temem. Sa ne aducem aminte, dar, de vorba: “De va pierde cineva aur sau argint, poate afla in locul lui altul, dar cel ce pierde timpul, vietuind in nelucrare si nepasare, altul nu mai poate afla”. Cu adevarat, vom cauta un ceas din timpul acesta si nu-l vom mai gasi” (Avva Dorotei).
Prin crearea lumii nu a intervenit o schimbare in fiinta lui Dumnezeu, deoarece lumea ca idee a existat in mintea lui Dumnezeu din veci, si numai realizarea ei s-a facut in timp. „Planul creatiei a preexistat in Dumnezeu din veci, luand forma doar atunci cand El a voit” (Sf. Maxim Marturisitorul). Crearea lumii nu este decat realizarea ideii vesnice si neschimbabile a lui Dumnezeu. „Acest plan -aceste ganduri ale lui Dumnezeu- reprezinta singurul lucru de la care porneste creatia. Caci Dumnezeu, in timp ce gandeste, creeaza; iar gandul se face lucru, realizandu-se prin Cuvant si desavarsidu-se prin Duh” (Sf. Ioan Damaschin).
Deci, lumea nu este contrara eternitatii, cum socotea Origen. Cu*prinsa in planul din veci al lui Dumnezeu, lumea are originea, ca idee, in eternitate, este sustinuta de eternitate si este randuita vesniciei. „Dar o nemurire a fapturii nu va fi niciodata o nemurire egala cu a lui Dumnezeu, chiar daca e primita de la El, caci e o nemurire adaptata la masura fapturii” (Parintele Staniloaie). Caci lumea nu este vesnica (nu devine eterna) ca realitate concreta, prin ea insasi, ci prin Dumnezeu. In acest sens, Sf. Grigorie Palama avea dreptate sa vorbeasca de o dumnezeire superioara si una inferioara.
Existenta Vazuta si Existenta Nevazuta
Dumnezeu a facut de la inceput doua lumi: una vazuta si alta nevazuta. Intai a creat lumea nevazuta, apoi pe cea vazuta, iar in cadrul lumii vazute, intai a pregatit materia amorfa (cerul si pamantul), pentru ca apoi sa zideasca, una cate una fapturile, iar dupa toate, omul (Sf. Grigorie Palama). Omul fiind indoit, adica avand alcatuirea din suflet si trup, lumea a fost creata pentru el de asemenea ca vazuta si nevazuta. Si fiecareia din aceste parti i s-au randuit in chip potrivit unele din faptele si grijile noastre (Sf Simeon Noul Teolog).