Ochii Domnului, care privesc spre toate caile omenesti si cerceteaza chiar si lucrurile cele tainuite, sunt de mii si mii de ori mai luminosi decat soarele. Mai inainte de a se zidi, toate s-au stiut de El.

N-a stiut aceasta oarecare femeie de bun neam, anume Teodora, din cetatea Alexandriei, fiindca a ascultat pe vrajmasul cel ce a ispitit-o si i-a zis ca pacatul cel facut in intuneric, pe care nu-l vede soarele, nu-l stie Dumnezeu. Dar cand a cunoscut ca nu se tainuieste nimic inaintea lui Dumnezeu, o, cu cat de mare pocainta s-a indreptat! Pentru ca ea, vietuind cu cinste in insotirea barbatului sau, a cazut intr-o ispitire de acest fel: un oarecare om bogat, dar tanar cu anii si cu mintea, indemnat de diavolul, s-a ranit de frumusetea ei si in toate chipurile se sarguia sa o duca in desfranare. Ii trimetea ei daruri mari si lucruri multe si mai mari ii fagaduia si o amagea cu cuvintele. Dar neputand sa faca ceva singur, si-a gasit o unealta ca aceasta: s-a invoit cu o fermecatoare amagitoare sa insele pe Teodora cea curata, povatuind-o pe ea la acel fapt de neiertat al lui. Aceea, avand ajutor pe satana, a gasit vreme cu prilej si a grait Teodorei de tanarul acela.

Iar Teodora a zis: "O, de as scapa de omul acesta, care de multa vreme ma supara pe mine, caci de il voi asculta pe el, apoi daca nu altii, dar cel putin soarele care ne lumineaza pe noi tot va fi martor pacatului meu inaintea lui Dumnezeu!" Raspuns-a inselatoarea: "Dupa ce va apune soarele si va fi noapte intunecoasa, la un loc ascuns sa faci voia tanarului si nimeni nu va sti atunci fapta voastra, nici nu va fi cineva care sa marturiseasca inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca noaptea cea tacuta si intunecoasa pe toate le acopera". Iar Teodora a zis: "O, de n-ar sti Dumnezeu pacatul cel facut noaptea, bine ar fi!" Raspuns-a inselatoarea: "Asa este! ca numai pacatele pe care le lumineaza soarele le vede Dumnezeu, iar pe cele facute in intuneric, cum poate sa le vada?"

Aceste cuvinte ale amagitoarei le-a crezut Teodora, ca o femeie tanara si neinvatata, la care s-a mai adaugat inca si diavoleasca ispitire care putea mult, fiindca puterea diavolului este tare, iar firea si puterea noastra sunt patimase si slabe. Deci, s-a invoit Teodora cu sfatul vicleanului si, facand faradelegea in intunericul noptii, cu revarsarea luminii celei de dimineata, s-a suit lumina milostivirii celei grabnice a lui Dumnezeu peste inima ei. Caci, cunoscandu-si pacatul sau, se caia, isi batea fata, isi rupea parul, singura se rusina de sine si singura de sine ii era scarba. Asa milostivirea lui Dumnezeu care nu voieste moartea pacatosului, pentru curatia ei cea mai dinainte a desteptat-o pe ea spre grabnica pocainta si iertare. Pentru ca Dumnezeu indreapta uneori asupra omului vreo cadere ca, sculandu-se, sa se arate mai multa osteneala, indreptare si osardie spre Dumnezeul Care iarta pacatele.

Deci, se tanguia Teodora de pacatul facut si, plangand, isi mangaia putin cugetul sau graind in sine: "Nu stie Dumnezeu pacatul meu, dar, desi nu-l stie, rusine-mi este mie si durere". Apoi strabatand printr-insa intristarea, s-a dus la o manastire de fecioare, la stareta, pentru cercetare, caci se cunostea cu dansa. Iar stareta, vazand-o mahnita la fata, a intrebat-o: "Ce mahnire ai tu, fiica mea? Au doara esti napastuita de barbat?" Iar ea a raspuns: "Nu, stapana! Alta este pricina de care mi s-a mahnit inima". Iara stareta vrand sa o mangaie pe dansa, miscandu-se de duhul lui Dumnezeu, a inceput a vorbi pentru folosul sufletului ei si a citi din carti. Citind ea un cuvant a ajuns pana la textul acesta din Evanghelie: "Nimic nu este acoperit care sa nu iasa la iveala si nimic ascuns care sa nu ajunga cunoscut. Ceea ce va graiesc la intuneric, spuneti la lumina si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe case" (Matei 10, 26-27).

Aceste cuvinte ale Evangheliei auzindu-le Teodora, s-a lovit in piept, zicand: "Vai mie, ticaloasa, cum m-am inselat, socotind ca nu stie Dumnezeu de pacatul meu". Si a inceput a se bate peste fata, tanguindu-se si plangand. Atunci stareta a cunoscut ca a avut o cadere in pacat si a inceput a o intreba ce i s-a intimplat ei. Iar ea, abia putand grai de plans, i-a spus staretei cu tot de-amanuntul, si a cazut la picioarele ei, zicand: "Miluieste-ma, stapana, pe mine cea pierita, si ma povatuieste ce sa fac! Oare se poate sa ma mantuiesc sau sunt pierduta in veci? Oare sa mai nadajduiesc spre mila lui Dumnezeu, sau sa ma deznadajduiesc?" Iar stareta a inceput a-i grai: "N-ai facut bine fiica mea, ascultand pe vrajmas. Nu ai inteles bine pe Dumnezeu socotind ca te vei tainui inaintea Celui ce cearca inimile si rarunchii, Care stie cugetele; chiar si cele nelucrate le vad ochii Lui si nici o noapte sau un loc ascuns si intunecos nu pot sa ascunda pe cel pacatos, dinaintea ochiului Lui cel atotvazator. N-ai facut bine, fiica mea, caci si pe Dumnezeu L-ai miniat si credinta barbatului nu ai pazit-o si trupul ti-ai spurcat si sufletul ti-ai vatamat. De ce nu mi-ai spus mie despre aceasta mai inainte, ca eu ti-as fi ajutat tie si te-as fi invatat sa te feresti de cursele vrajmasului? Dar de vreme ce asa ti s-a intamplat, de aici inainte sa te indrepti si sa cazi la milostivirea lui Dumnezeu, rugandu-te cu sarguinta ca sa-ti ierte pacatul. Sa nu te deznadajduiesti fiica mea, ca desi ai facut mare pacat, insa mai mare este mila lui Dumnezeu si nu este vreun pacat care sa biruiasca iubirea lui de oameni; scoala-te, pocaieste-te si te vei mantui".

Acestea si multe asemenea graindu-le stareta, a sfatuit-o pe ea si a invatat-o calea pocaintei. Apoi a mingiiat-o, spunindu-i de milostivirea lui Dumnezeu si de bunatatea Lui cea negraita ca este gata a primi pe cei ce se pocaiesc si a-i ierta pe cei ce gresesc. Inca i-a adus aminte si de femeia pacatoasa din Evanghelie, care cu lacrimi a spalat picioarele lui Hristos si cu perii capului ei le-a sters si a cistigat de la Dumnezeu iertare de pacatele sale.

Toate cuvintele acestea primindu-le Teodora de la acea buna povatuitoare si asezandu-le in inima sa, a zis: "Cred Dumnezeului meu, stapana, si de acum nu voi mai face un pacat ca acesta, ci si de cel facut, pe cat voi putea, ma voi pocai". Si primind oarecare racorire in inima, s-a intors la casa sa. Si se rusina a cauta in fata barbatului sau, avand mustrare in cugetul sau, si se gandea in ce fel ar ruga pe Dumnezeu; si dorea sa mearga in manastirea de fecioare, dar stia ca barbatul ei o va opri. De aceea, ca sa tainuiasca de barbatul sau si de toti cunoscutii, a gandit un lucru ca acesta: ducandu-se barbatul ei de acasa la oarecare lucru, ea, seara tarziu, tunzandu-si parul capului s-a imbracat in haine barbatesti si, punandu-si nadejdea sa in Dumnezeu, s-a tainuit de toti si a iesit incetisor din casa si alerga degraba ca o pasare zburand din cursa. Si ajungand la oarecare manastire pustniceasca care se numea Octodecat, care era departe de cetate ca la optsprezece stadii, a batut in poarta si, portarul deschizandu-i, a zis: "Fa bine, parinte si spune egumenului ca sa ma primeasca in manastire, ca sunt om pacatos, si vreau sa ma pocaiesc de faptele mele cele rele. Ca pentru aceea am venit aici, ca sa spal picioarele voastre cele sfinte si ca sa slujesc voua ziua si noaptea, la orice lucru imi veti porunci mie". Deci, mergand portarul, a spus egumenului, iar el a zis: "Se cade a-l ispiti pe acesta mai intai, daca a venit la noi fiind povatuit de Dumnezeu, deci sa nu-i dai raspuns pana dimineata si sa nu-l lasi sa intre in manastire, pana ce vom vedea daca nu se va duce suparat. Iar daca va rabda langa poarta manastirii, asteptand mila, atunci vom cunoaste cu adevarat ca a venit cu osardie la noi sa slujeasca lui Dumnezeu".