[ioanna]

2. Zorile apartin tot de mitologia romaneasca a sortii, alaturi de ursitoare. În obiceiurile de înmormântare, locul moaşei, de la naştere, care asigura venirea fătului fără incidente deosebite în lumea de aici şi îi primea apoi, după un anume ritual, Ursitoarele este preluat la moartea omului de un grup fără soţ de femei, preotese antice uitate prin unele sate până spre zilele noastre.

Acestea, stând cu faţa la răsărit, invocă în textul cântat Zorile, zeiţe ale destinului, care hotărăsc plecarea sufletului în lumea de dincolo. Din textele cântate rezultă că Zorile sunt trei zâne-surori care decid, prin apariţia lor înainte de răsăritul Soarelui, ieşirea sufletului din existenţă şi intrarea lui în postexistenţă.

În variantele gorjene, Zorile sunt rugate să întârzie răsăritul (Zorilor, Zorilor / Voi surorilor, / Voi să nu pripiţi / Să ne năvăliţi), ca să dea răgaz defunctului să pregătească: ospăţul funerar (Un cuptor de pâine, / Altul de mălai, / Nouă buţi de vin, / Nouă de rachiu / Şi-o văcuţă grasă, / Din ciread-aleasă, / Să-i fie de masă); o turtă de ceară (Turtiţă de ceară, Fie-ţi de vădeală) din care trebuia confecţionată lumânarea de mărimea mortului, numită stat, toiag, privighetoare; să scrie rudelor răvaşe ca să vină la ospăţ (Nouă răvaşele / Arse-n cornurele, / Ca să le trimeată / Pe la nemurele, / Să vină şi ele, / Să vadă ce jele); să pregătească mijlocul de transport, carul cu boi (Un car cărător, / Doi boi trăgători, / Că e călător / Dintr-o lume-ntr-alta,/ Dintr-o ţară-ntr-alta, / Din ţara cu dor / În cea fără dor; / Din ţara cu milă / În cea fără milă).

În variantele mehedinţene şi caraş-severinene, Zorile, interogate de ce au întârziat răsăritul, motivează că au dat răgaz defunctului să-şi ia rămas bun de la cei dragi: soţ, soţie, copii, părinţi. Cântecele de Zori, atestate la mijlocul secolului trecut în mai multe judeţe (Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu), sunt texte rituale de mare vechime, cântate la unison sau antifonic în diferite momente ale ceremonialului funerar. Melodia impresionează prin arhaicitatea sonorităţilor şi textul prin marea putere evocatoare. Până la etnomuzicologul român Constantin Brăiloiu, folcloriştii şi etnografii, neîntâlnind în Europa o specie asemănătoare, au încadrat-o greşit în categoria bocetelor.

Cantec zori audio: http://www.youtube.com/watch?v=Z7FhVsuqASI

Zeiţele destinului care ursesc la naştere şi moarte cele două suflete nu se confundă cu Ceasul Rău (Piaza Rea, Ghinionul) şi Ceasul Bun. Prima reprezentare mitică, Ceasul Rău, este un duh malefic, care iese omului în drum ca să-l îmbolnăvească, să-l îndemne să facă rău, să-l pocească şi chiar să-l omoare. Cu el se poate trezi omul în orice zi a săptămânii, fiind recunoscut după ţiuitul produs în timpul zborului. Spre deosebire de zilele de duminică, luni, miercuri, joi şi vineri, care au fiecare câte un singur Ceas Rău, marţea şi sâmbăta au câte trei. Dacă Ceasul Rău este asociat cu plecarea muribundului în lumea de dincolo, Ceasul Bun anunţă sosirea fătului în lumea de aici, timp favorabil marcat de apariţia unei stele pe cer, care îi va călăuzi viaţa până la moarte. Sufletele care pribegesc, unul în lumea de aici, de la leagăn la mormânt, şi altul în lumea de dincolo, de la veacul de om la veacul vecilor, pot avea la plecare zeiţe şi timpi favorabili sau nefavorabili.


sursa: partial din Ursitoarele si Zorile, de dr.Ion Ghinoiu, rev.Clipa feb. 2011