View Single Post
  #9  
Vechi 24.05.2012, 09:02:45
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.773
Implicit

Citat:
În prealabil postat de STEPHAN Vezi mesajul
Dacă cineva are o concepție greșită fără să-și dea seama se poate spune că acea persoană este eretică ?
Desigur că nu. Ceea ce este comun tuturor păcatelor, ceea ce ține de morala generală, se aplică și în cazul ereziei, care este întocmai oricărui păcat în această privință. Prin urmare, pentru a vorbi de păcatul ereziei, este necesară deplina intenție și deliberarea suficientă. Prin urmare, păcatul ereziei se definește ca rejecția obstinată a unei dogme.

Dimpotrivă, nu putem vorbi de erezie când:
- nu este vorba de rejecție obstinată, ci de ignoranță. Marea majoritate a oamenilor pur și simplu nu cunosc adevărurile de credință. Desigur, până la urmă tot din vina lor se întâmplă asta: vorbim de ignoranță vinovată atunci când cineva nu se duce la biserică spre a auzi Cuvântul lui Dumnezeu, deși ar avea posibilitatea. Când nu citește nimic despre învățătura de credință și despre învățătura morală, când se plasează sub reaua influență fie a unor atei care spun că Dumnezeu nu există, fie a unor deiști sau teiști care spun că Dumnezeu există, dar că învățătura Lui a fost coruptă de Biserică, fie a unor "frați" sau falși păstori, care predică o altă învățătură decât a Domnului, în loc să se pună sub influența adevăraților preoți pe care Dumnezeu i-a trimis în lume ca să învețe toate națiunile.

- ceea ce este rejectat nu este o învățătură de nivel dogmatic, predată ca atare de cei care au competența aceasta. Învățăturile sunt de mai multe niveluri, numai cele dogmatice (nivelul cel mai înalt) nu pot fi puse la îndoială. Ele sunt, fie formulate ca atare, prin hotărâri, de ceea ce numim "magisteriul extraordinar" al Bisericii (Papi și Concilii Ecumenice), fie fac parte din ceea ce numim "magisteriul ordinar", adică sunt lucruri fundamentale dezvăluite omului de Dumnezeu, care, fără a avea redactare formală, au fost, după cum spune Sf Augustin "crezute de toți, întotdeauna, de peste tot".
Spre exemplu, rejectarea obstinată a dogmei nemuririi sufletului de către adventiștii de ziua a șaptea ESTE erezie, cu toate că niciun Papă și niciun Conciliu Ecumenic nu au formulat vreodată o hotărâre dogmatică numită "Dogma Nemuririi Sufletului".
Dimpotrivă, părerea unor catolici că sufletele copiilor nebotezați nu ar merge în limbul copiilor, ci în altă parte (în rai sau în iad) NU este erezie, fiindcă niciun Papă și niciun Conciliu nu au formulat vreodată vreo dogmă a existenței Limbului, nici nu a fost un adevăr crezut "de toți, dintotdeauna, de pretutindeni".

În speranța că ajută, cu frățietate,
M.D.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
Reply With Quote