[poster_26102007]

In continuare vreau sa fac niste precizari foarte promte despre ce inseamna a fi crestin. In primul rand acesta este definitia ucenicului lui Iisus Hristos care este Fiul Lui Dumnezeu, adica omul trupesc Iisus este manifestarea fizica, intrupata a Tatalui Ceresc care este insasi Iubirea din sanul Divinitatii si deci crestinul este un ascultator, iubitor si lucrator al iubirii si ordinii lui Dumnezeu, deci un om care s-a pus din proprie vointa, uzand de liberul sau arbitru, in slujba Celui Preasfant, din iubire si dorinta de comuniune cu El. A fi crestin inseamna responsabilitate fata de tine insuti, Dumnezeu si semenii tai, acestea 3 merg mana in mana. A fi crestin e un lucru deosebit de inteligent caci efectiv ajungi sa iti cunosti tot mai mult masura, rolul pe pamant si destinatia ta dupa moartea trupului fizic si Cine te-a creat si ce scop ti-a dat. Ca putere de a te proteja o ai negresit si explicit pe cea a Lui Insusi Dumnezeu, dar cu toate acestea, aceasta putere deosebita nu trebuie sa ti-o insusesti ca un nesimtit sau sa ti-o arogi, caci e a Lui si nu e a Ta, El ti-o ofera in dar ca si gratie, har, dar cu conditia recunoasterii Sursei sale si in special a iubirii Tatalui Preasfant. Acest minunat Dumnezeu insa, te va studia neancetat daca esti vrednic de un har mai mare, te va pune la incercari de El stiute care nu de putine ori, comporta o stare de agitatie foarte mare mai ales in persoanele din vecinatea ta, in cunoscutii tai, si prin care si din care raul va incerca sa te atace si sa-ti impuna agresiv sa te schimbi in rau, sa vrei sa faci, sa gandesti si sa devii rau. Insa Dumnezeu e langa tine, nevazut, si te va salva dupa putin timp. E bine destiut ca aceasta lupta duhovniceasca, apare adesea ca un amestec de elemente trupesti si sufletesti, caci, in corpul tau fizic, nervii simt o suprasolicitare- o incordare a nervilor- si adesea ca ceva arzator si totodata, cei din jurul tau devin mai agresivi cu tine, iti cauta nod in papura din orice, te jicnesc, si parca sunt plini de rautate. “Cand te rogi lui Dumnezeu pregateste-te de ispita” scrie undeva prin Sfintele Scripturi, caci intradevar, la un moment dat va apare acel stres duhovnicesc menit de a-ti testa vointa, alegerea binelui sau a raului, de a-ti recalibra si adapta nervii pentru energii mai pure si care te pregatesc de a te schimba in mai bine decat pana atunci. Dupa momentele de “lupta” sau stres va veni pacea dulce si foarte placuta ce iti va da un gand inaltator si te vei simti partas al unei vieti vesnice reale, de aici din trup si pana dincolo in eterul spiritual, inima si mintea vor fi inundate de simtaminte de evlavie si de dorinta de slavire a Lui Dumnezeu. Intotdeauna se mizeaza pe iubirea de Dumnezeu, caci e calea cea mai sigura si mai usoara. Ritul formal al rugaciunii fara participare ca sentiment de iubire din inima devine efectiv ceva sec, de fatada si care in loc sa te elibereze te constrange, in loc sa-ti dea libertatea iubirii neingradite, te subjuga unor bariere psihologice formale si exterioare, fara de iubire, de viata si de traire interioara.
Voi reveni.