[Mihnea Dragomir]

Rugăciunea de dinainte de mărturisirea din timpul exerciţiilor spirituale:

Păcătuit-am, făcut-am fărădelege, nedreptate făcut-am înaintea ta, prea bunule Stăpâne!

Călcat-am poruncile tale

cele mântuitoare, şi juruinţele mele cele sfinte, care le-am făcut la sfântul Botez, în faţa marelui tău altar, înaintea îngerilor şi a oamenilor; lepădatu-m-am de înfricoşatul Sânge al Legii prin care m-am sfinţit, socotind-l de nimic, şi bătându-mi joc de Spiritul harului, şi nebăgând de seamă învierea cea înfricoşată şi mai presus de fire. Toată Scriptura şi legea cea dumnezeiască, şi învăţătura cea însuflată de Dumnezeu, ca un sunet deşert şi graiul pustiu de fapte s-a socotit de mine. Numai cu numele am purtat cinstea Evangheliei şi adevărata creştinătate.

Mâinile mele

spre toată răpirea şi lăcomia au fost nevoitoare.

Picioarele mele

grabnice şi foarte fărădelege şi spre toată nedreptatea şi înşelăciunea, gata să năvălească şi să calce partea fraţilor, şi să mănânce pe cei săraci.

Gura mea

organul sfintelor rugăciuni şi cuvinte, am făcut-o organ a toată ruşinea şi vorba nebunească, de călcare de jurământ şi de clevetire.

Ochii mei

şi toate simţurile mele peste măsură umplutu-le-am de desfrânare şi de toată obrăznicia.

Mintea

care împărăţeşte în mine, acea sămânţă dumnezeiască, am călcat-o în picioare, şi mădularele tale Hristoase, le-am făcut mădulări ale păcatului; şi în loc de biserică a lui Dumnezeu, făcutu-m-am lăcaş de stricăciune şi necurăţie.

Ţie unuia am greşit

dar ţie unuia mă şi închin; cu inimă înfrântă aduc ţie mărturisirea ca o jertfă curată. Lasă, iartă, iubitorule de oameni Stăpâne greşelile mele, şi biruiească mulţimea îndurărilor tale mormanul cel rău al păcatelor mele. Adâncul bunătăţii tale celei nemărginite, să acopere marea cea amară a răutăţii mele. Am pilde de cele mai mari ale iubirii tale de oameni: pe tâlhari, pe desfrânaţi, pe vameşi, şi pe fiul cel rătăcit care mă întrec cu mult pe mine nevrednicul, şi întru împărăţia cerurilor înainte ajung. Cu aceia şi pe mine, care mă mărturisesc şi cad la tine, primeşte-mă Stăpâne; măcar că foarte departe sunt de întoarcerea şi de curata lor pocăinţă; dar bunătatea ta cea nemăsurată să împlinească ceea ce lipseşte, ori, şi mai bine, să facă totul, de vreme ce de toate cu totul sunt lipsit. Că spre îndurare şi iertare te îndeamnă şi crucea şi moartea de voie bună, care pentru mine ai răbdat-o, luptele Apostolilor, asudările Cuvioşilor, sângele Mucenicilor; şi mai presus de toate, este nădejdea şi mântuirea de obşte a tuturor, Născătoarea de Dumnezeu, care mai presus de cuvânt, fără sămânţă te-a născut!

Ale căror rugăciuni cu iubire de oameni primindu-le, de munca cea veşnică care va să fie, mântuieşte-mă cu darul şi cu iuburea de oameni a celui fără de început Părintele tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, şi cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Buze întinate

şi mâini pângărite mişc către tine Preabunule şi inimă îngropată în gânduri rele; că ochi orbi având eu păcătosul, sufletul îl port întunecat de patimi şi cu totul sunt acoperit de necuviincioase desfătări. Întinde-ţi preacuratele tale palme, o iubitorule de oameni!

Mântuieşte-mă Mântuitorule, strig ţie, şi mă curăţeşte de întinăciunea multelor greşeli şi de relele ce vin asupra-mi, ca un mult îndurat.

Lacrimi dă-mi mie,

Dumnezeule, ca odinioară femeii păcătoase, şi mă învredniceşte să ud picioarele tale, care m-au scăpat din calea rătăcirii, şi mir de bună mireasmă să-ţi aduc ţie viaţă curată, întru pocăinţă câştigată: ca să aud şi eu glasul tău cel dorit: Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.