În prealabil postat de glykys
Se spune că, departe, există un loc foarte frumos, în care trăiesc vulturii aurii. Nu au toate penele de această culoare nobilă, ci numai o aripă; masculii pe cea dreaptă, iar femelele pe cea stângă. An de an, pe măsură ce puii cresc, părinții bătrâni pleacă în ultima lor călătorie: zboară zile îndelungate până ajung la Muntele Liniștii. Acolo unde au murit și părinții lor.
(Vulturii încearcă să zboare cu o singură aripă. Nu reușesc, dar nici nu cedează.)
Și se mai spune că într-un an ultima călătorie a păsărilor a fost cât se poate de tristă: oprindu-se să doarmă peste noapte, vulturii au fost prinși, printr-o meșteșugită cursă, de către niște oameni care credeau că se vor îmbogăți vânzând penele care străluceau ca soarele. Oamenii le-au tăiat păsărilor preafrumoasele aripi și și le-au agățat la brâu, ca pe niște scalpuri.
De durere și de amărăciune, vulturii mai slabi au murit imediat. (Mai moare unul dintre vulturi.) Cei tari se încăpățânau însă să zboare cu o singură aripă. Fâlfâiau din ea, cu răbdare, având o voință de fier; dar tot nu puteau zbura.
(Mai rămân în viață doar doi vulturi.)
A mai rămas doar o pereche de vulturi; ei care se gândeau cu tristețe: „Ce vor zice puii noștri când vor veni să moară lângă trupurile noastre și vor vedea că noi nu am fost în stare să ajungem la Muntele Liniștii?”
(Cei doi vulturi se sprijină unul de altul.)
Sprijinindu-se unul de altul, și gândindu-se la urmașii rămași acasă, cei doi vulturi au simțit cum suferința începe să li se aline. Și stând așa, așteptând parcă să le crească aripi, ei au simțit că durerea li se preschimba în putere. Da, da, chiar așa: stând lipiți unul lângă altul, durerea li se preschimba în putere. Au încercat să zboare așa; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce.
|