[laurastifter]

În prealabil postat de Florinvs

7. Repet, apreciez curajul si demnitatea arhimandridului Mina Dobzeu, si intradevar a facut inchisoare multi ani, insa inainte de 1964! Dupa aceasta, cand in 1986 a scris acele scrisori catre Nicolae Ceausescu, a fost intradevar anchetat de securitate si a facut cca 7-8 luni de inchisoare in 1988.
Nu stiu cine era atunci la conducerea Directie 1 Informatii interne a DSS-ului (directie care se ocupa si cu monitorizarea starii de spirit a populatiei), iar generalul Iulian Vlad a preferat dupa 1990 sa nu comenteze acest subiect!
Oricum, mare pacat ca arhimandridul Mina Dobzeu a facut inchisoare! Ar fi interesant de discutat cu ofiterii de securitate care s-au ocupat de acest caz intre 1986-1989. Probabil au existat presiuni de la partid si asupra dansilor si ar aveea multe sa povesteasca si ei.

Nu-i aşa?
Ce, asta-i persecuţie, 7-8 luni de închisoare şi torturi groaznice pentru Hristos?
Să vedeţi ce martiri am fi fost noi, dacă am fi trăit pe atunci! Pentru unii ca noi, nostalgici după comunism, 7-8 luni de puşcărie şi umilinţă şi maltratări = 0. Tocmai acestea, de fapt, ne demonstrează cât de mult era respectată, în regimul de "democraţie populară" ("regim pleonastic", ar spune Steinhardt), libertatea de conştiinţă.
Şi părintele Gheorghe Calciu a fost arestat, a doua oară, tot după 1964, dar, evident, nici aceasta nu este persecuţie. Ce importanţă are că a fost privat de libertate, torturat fizic şi psihic pentru a apostazia? După aceea, i s-a dat drumul, deci nici asta nu este persecuţie.
Au mai existat, după 1964 (ca şi-n Uniunea Sovietică după moartea lui Stalin), numeroase cazuri de adversari ai comunismului care au fost internaţi cu forţa în spitalele de psihiatrie, din simplul motiv că îndrăzneau să fie liberi într-un stat totalitar anticreştin.
Desigur, nici aceştia nu au fost persecutaţi din motive de conştiinţă, ci doar... au fost aşa, victime ale unor incidente regretabile, nu e logic? Şi dacă stăm să ne gândim bine, chiar ce moft şi nebunie mai este şi aceasta: dorul după libertate? Libertatea este aşa, o noţiune abstractă... un bun spiritual (însuşi acest concept este inacceptabil pentru credincioşii "materialismului ştiinţific") căutat doar de creştini şi filosofi; şi cum atât creştinii, cât şi filosofii în general sunt nebuni, e foarte logic faptul că unii dintre ei, în perioada 1964-1989, au fost închişi la balamuc.
În timpul revoluţiei, mii de adolescenţi şi tineri au fost ucişi sau arestaţi şi torturaţi (traumatizaţi psihic pe viaţă, cunosc personal un caz), dar regimul comunist nu a fost responsabil nici pentru aceste crime cumplite.
De fapt, n-au fost crime, ci... polemici între autorităţile statului (care s-a nimerit să poarte arme) şi populaţia protestatară (care, tot dintr-o întâmplare, era neînarmată).
Şi astăzi, în China, de pildă, este liber să fii creştin. Dacă se-ntâmplă să-ţi pierzi viaţa sau libertatea după aceea, asta este o simplă întâmplare şi coincidenţă...
Aţi mai scris aşa: "Ar fi interesant de discutat cu ofiterii de securitate care s-au ocupat de acest caz intre 1986-1989. Probabil au existat presiuni de la partid si asupra dansilor si ar aveea multe sa povesteasca si ei."
Desigur. Este interesant şi educativ să discutăm nu cu cei care au suferit prigoniri pentru dragostea lui Hristos (a, uitasem că, de fapt, n-au existat persecuţii pentru motive de conştiinţă pe atunci, aşa cum tocmai am demonstrat), ci tocmai cu prigonitorii. Aceia sunt adevăraţii "martiri", dragii de ei!
Să-mi fie iertată atitudinea sarcastică din acest mesaj. Mi-e tare greu să văd cum jertfa unor martiri şi mărturisitori ai lui Hristos e minimalizată şi relativizată, de dragul apărării unui regim totalitar ateu, anticreştin şi demonic.
Să aveţi o zi bună!