View Single Post
  #2  
Vechi 31.03.2014, 20:45:40
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.182
Implicit

Am mai auzit și eu expresia "cred în Dumnezeu dar nu cred în preoți", de parcă preoții ar fi invizibili și ți-ar trebui credință să certifici existența lor. Poate că topicul ar trebui să se numească "Spălatul creierului prin consumul excesiv de gogoși mediatice antibisericești", convins fiind că am întâlnit cu toții victime ale setării mentale de tipul celei la care a făcut referire Lucian și am avea ce să povestim pe-aici. Probabil că femeia respectivă nu e la curent cu unele statistici oneste care contrazic atât prejudecata stupidă cu "credința este apanajul proștilor ", cât și aia cu "ora de religie teroristă". Oare venerabilul gânditor Mihai Șora, o conștiință excelentissimă a României, o fi un ignorant consumator de superstiții și basme băbești, din moment ce se declară credincios și fiu al Bisericii? Sau Pleșu sau cam trei sferturi din elita artistică contemporană? Să fie Dan Puric un obscurantist înapoiat? Până și un număr însemnat de vedete cartonate din showbiz-ul autohton se laudă că au duhovnic și suferă enorm când ratează în câteo duminică Sfânta Liturghie fiindcă au avut sâmbătă noaptea recital la vreun club.
Și la ce i-ar dăuna băiatului dacă spune o rugăciune seara? Era mai ok să asculte hitul preferat sau să piardă vremea pe facebook?
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote