Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Mai există oameni care sunt in duhul părinților care isi dedică timpul aprofundarii sinelui,studiului extins,si disciplinei morale.Aș vrea sa gasesc si sa vorbesc cu un astfel de om,să devin un ucenic al acestuia la vremea potrivită,dacă voi fi pregătit si eu sa intru sub povata unui om care sa mă ducă spre scop.Chiar mi-as dori sa se întemeieze o comunitate care să aibe activități de genul specificate mai sus.Comunitățile monahale actuale majoritatea devin pensiuni orientate spre biserici megalitice și alte activități sociale sauritualurile obișnuite care devin rigide si formale.Poate suna a reformă ce insinuez,dar nu așa văd eu o comunitate spirituală.Nu vreau neapărat sa creionez acum cum văd eu ideea de comunitate si aspectele de detaliu ale acesteia,poate pe alt topic.Acum as vrea doar sa discutăm despre ce există acum in sfera asta.
|
Ascetism modern sună cam prost, dat fiind că principiile au fost puse demult.
De fapt programul intensiv de rugăciune ține starea de mănăstire, chiar dacă 8 ore de rugăciune zilnică prin diferite slujbe și canon personal sunt percepute de unii ca fiind o chestie peste care se poate sări, eventual o chestie formală și rigidă care trebuie scurtată.
Dacă se întâmplă ce se întâmplă cu monahismul, întreaga situație are legătură cu împuținarea rugăciunii și cu orice alte preocupări chiar și intelectuale, mai puțin cele legate de rugăciune și canon.
Până și
viețuirea de sine pe Athos presupune mii de metanii zilnice și
umplerea ceasurilor bisericești cu rugăciune, iar în viața de obște situația e tot pe acolo, chiar dacă metaniile din canonul personal sunt mai puține, în mod normal participarea la slujbe și canonul ar trebui să umple timpul viețuitorilor.
Citat:
În prealabil postat de Seraphim7
Mda,si eu am rămas cu gust amar de la multe mănăstiri.Duc aproape aceeiasi viața ca a noastra,poate uneori chiar mai bună.Nu sunt absurd,dar multă lume e intrigata de contradicția dintre ceea ce afirma si ceea ce este de fapt.Dar totusi hai sa discutăm constructiv si sa ii găsim pe cei care chiar au resit sa construiască academii spirituale,unde accentul e pus pe studiu,aprofundare,misiune.Ori
cum catolicii stau teoretic mai bine la treaba asta.Ma gandesc aici la iezuiti.
|
Nu cred că România are vreun exemplu notabil în sensul în care cineva face
duhovnicie de cameră în locuința personală , fără să participe la slujbe sau fără să fi fost un om care și-a însușit mai întâi rugăciunea continuă.
Ce s-a întâmplat în vremea comunismului, dacă s-o fi nimerit vreun preot să îndrume oameni și după vreo excludere nedreaptă e altceva și a cam fost o chestiune temporară.
Academie duhovnicească a făcut Sfântul Paisie Velcikovski.