[George.m]

Din cate cunosc, Biserica Ortodoxa nu si-a exprimat, in mod oficial, punctul de vedere cu privire la planificarea familiala.

Poate ca omul ar trebui sa lase in grija lui Dumnezeu planningul familial. El stie cel mai bine cand sa daruiasca familiei un copil. Redau mai jos, referitor la acest subiect, un fragment dintr-o conferinta sustinuta de Parintele Constantin Coman, in anul 1994:

"Biserica Ortodoxă este de acord cu planning-ul familial. Ştiu că cei mai surprinşi vor fi studenţii teologi, dar ei nu ştiu că planning-ul acesta familial este lăsat în seama lui Dumnezeu. Cine poate planifica mai bine decât Dumnezeu? De ce să ne grozăvim noi? Aici este măsura credinţei noastre. [...]

Este foarte greu să spui unui tânăr: Faceţi totuşi copil că până se naşte vă dă Dumnezeu casă. Dar este mult mai adevărat decât să-i spui: Faceţi copil că poate se îndură domnul Halaicu şi vă dă casă. După părerea mea este mult mai dătător de speranţă. Iar problema copiilor… nu vă trimit în urmă la filosofii, vă trimit în urmă la părinţii noştri şi vedeţi acolo planning familial.

Am avut în anii ¢ 90 sau ¢ 91 o întâlnire cu şefii clinicilor de ginecologie a maternităţilor din Bucureşti – şase-şapte inşi, pentru că erau realmente doborâţi de avalanşa avorturilor după ¢ 89. Nu mai făceau faţă şi au zis: Bine, părinte, dar Biserica nu face nimic?

Şi îmi amintesc că între argumentele lor, ale medicilor, un medic mai în vârstă, de la Colţea a spus: Domnilor, haideţi totuşi să cercetăm tradiţia noastră românească, în urmă, când sigur că se făceau avorturi, dar procentul lor era infinit mai mic decât cel de astăzi. Nu exista educaţia aceasta a familiei, nu existau contraceptive, existau unele ierburi dar nu la îndemâna oricui şi totuşi nu se practica atât de mult avortul, spunea dom’ doctor.

Păi, haideţi să calculăm. De la părinţi, de la mamă, de obicei fata primea sfatul: Mamă, aveţi grijă, totuşi, nu în zile de sărbători, nu de praznice, se pot naşte copii nu tocmai sănătoşi. Număraţi sărbătorile de peste an şi veţi vedea că se reduce considerabil procentul eventualităţii conceperii unui copil. Spunea: Maică, zile de post, Postul Paştelui, Postul Crăciunului …înţelegeţi. Zile de post sunt din 365 de zile jumătate plus unu. Adăugaţi la sărbători zilele de post …

Cine mai merge astăzi în această direcţie? Nimeni. Şi nu numai că se realiza planning-ul familial, în chipul fericit, dar rămâneam foarte bine ancoraţi într-un anumit mod de viaţă. Nu este puţin lucru să păstrezi ziua de Duminică, chiar dacă nu mergi la biserică, cu întâlnirea trupească în timpul Sfintei Liturghii, Duminică dimineaţa sau în zi de vineri. Sunt anumite lucruri…

Sigur că aici intră în discuţie altă problemă, însă există o ierarhizare a provocărilor. Suntem provocaţi să trăim într-un fel, ne declarăm creştini… Eu zic că ar merita, cel puţin, puse faţă-n faţă şi discutate ştiinţific pentru că ar câştiga nu numai asta omul, ar câştiga foarte multe lucruri, foarte multe lucruri: în relaţia cu Dumnezeu, în relaţia cu sine, în relaţia cu cel de lângă sine.

Un om care face dovada stăpânirii, stăpânirii de sine care nu poate fi doborât de primul impuls carnal, că respectă anumite valori, că respectă anumite repere existenţiale fundamentale. E mai mult iubit de celălalt. Când vezi că ai în faţa ta un slăbănog, un slab care se lasă doborât de primul impuls şi încet-încet… -sigur că nimeni nu se îndrăgosteşte de neputinţă şi de slăbiciune. Dacă suntem foarte credincioşi, dacă avem foarte multă credinţă, să lăsăm aceasta în grija lui Dumnezeu. E nevoie de foarte multă credinţă

Dar ştiţi ce spuneau părinţii noştri: -Câţi copii ai făcut? -Câţi mi-a dat Dumnezeu. Ştiu că nimeni nu crede dintre noi că Dumnezeu poate da unei familii, fără ca aceasta să ia măsurile preventive, numai trei sau patru copii sau doi sau unu, câţi doreşte. Nimeni nu crede, dar asta înseamnă credinţă.

Luaţi-o ca atare, catalogaţi-vă ca atare, ca nişte oameni credincioşi, ori noi toţi ne considerăm credincioşi. … Dacă n-avem totuşi atâta credinţă, măcar să funcţionăm înfrânarea, cum vă spuneam. Dacă n-avem nici înfrânare, în ultimă instanţă, decât să ajungi să faci avort atunci mai bine planning-ul ăsta occidental, poate să zică cineva. Eu ştiu dacă poate fi gândit şi acceptat în aceşti termeni…?

Dar vedeţi dvs. câtă ipocrizie este în om, câtă ipocrizie! Câtă lume se străduieşte să creeze un cadru desfăşurării plăcerii umane fără limită. Câtă industrie se pune în picioare ca să creeze atmosfera şi condiţiile desfrâului şi câtă lipsă de preocupare în direcţia copilului, adică să ne îngrijim să nască oamenii copii pentru că asta este firescul lor.

Nu există nici o organizaţie -astăzi am avut o întâlnire cu un domn de la Comisia Naţională de Statistică şi discutam- nu există nici o organizaţie neguvernamentală, care să se preocupe, la ora actuală în România, de problema familiei cu copii, adică să încurajeze naşterea de copii." (sursa)