[Ioan_Cezar]

Da, credinţa este din auzite. În şcoala unde se predă Religie copiii au şansa, în ciuda unui mediu familial unde nici măcar nu se pomeneşte Numele Domnului (sau, cum adeseori se întâmplă, e pomenit cu prilejul înjurăturilor), să afle o mulţime de lucruri despre om şi Dumnezeu, despre mântuire, viaţa veşnică, despre Hristos, despre creştinism şi Biserică.
Mulţi se folosesc de această şansă. Sufletul le e mişcat şi încep să înmugurească în ale credinţei.
Unii nu se folosesc. Unii se întorc chiar împotrivă.
(Să ne reamintim Pilda Semănătorului.)
*
O educaţie creştină sistematică şi productivă (adică una care să contribuie real la formarea unui creştin) se face însă şi dincolo de şcoală. Învăţământul oferă doar o deschidere, oferă o zare, o perspectivă nouă, poate.
Educaţia creştină însă, cred eu, trece musai prin Biserică, prin participarea la slujbe, la Sfintele Taine, prin relaţia ziditoare cu duhovnicul (nu orice relaţie cu preotul este ziditoare - unele sunt smintitoare, din păcate) şi cu ceilalţi creştini (la noi, după opinia mea, acesta este un punct slab al Bisericii astăzi, mult speculat de cei din alte confesiuni - şi pe bună dreptate).
Mai este şi conflictul dintre ce află copilul la oră (cum ar trebui să fie viaţa oamenilor, aşa cum arată perspectiva Bisericii) şi ce vede în jurul lui - acasă, pe stradă, la televizor, pe internet, la ceilalţi copii. Sub presiunea unei lumi care e oricum dar nu creştină, mă întreb ce se întâmplă în sufletul unui elev care ia parte şi la orele de religie...
*
O altă problemă este lucrarea harului. Noi ortodocşii spunem despre cei din alte confesiuni că le lipseşte Harul. Susţinem că ar fi doar în Biserică, la noi adică. Atunci cum rămâne cu ora de Religie? E Harul acolo sau nu? Chestiunea asta merită dezbătută, cred, în mod special. Poate pe un alt topic, într-o altă eră...
Opinia mea e că ori ne nuanţăm teoria despre Har (mai degrabă), ori acceptăm că în şcoală nu lucrează Harul (afirmaţie pe care eu o consider falsă).
Sub aspect doctrinar cunoştinţele propuse prin manualele de religie mi se par cu totul corecte, adică în deplin acord cu Învăţătura Bisericii. Dar care e impactul acelor texte asupra copilului şi cum e condus procesul acestei întâlniri (dintre copil şi manual, în prezenţa profesorului) şi ce fel de atmosferă trăiesc elevii - e mai degrabă o întrebare dificilă, care necesită studii îndelungate şi minuţioase, decât vreo certitudine. Eu cred că în şcoli s-a desfăşurat, la modul heirupist şi amatorist, un experiment bazat mai degrabă pe dorinţă şi voinţă (de putere şi control) decât pe date precise, sigure. Mai mult, a fost la mijloc şi o afacere grasă pentru editurile şi tipografiile care au susţinut acest experiment didactic naţional.
*
Mi-aş dori ca elevii din România să facă Religie în toată şcolaritatea, inclusiv în facultate şi chiar la studiile doctorale şi postdoctorale. Asemenea, consider că au nevoie şi de psihologie, de-a lungul întregii vieţi.
Dar să se facă profesionist, cu adevărat, iar nu amatorist şi urechist. O carte scrisă bine de un colectiv de autori nu asigură nici pe departe un învăţământ de calitate, nu oferă certitudini educaţionale.
Deocamdată sunt dezamăgit de modul în care societatea noastră (dascăli, copii, părinţi etc.) a rezonat la întâlnirea cu ora de Religie. Consider că este un eşec şi că în prezent se impune o evaluare atentă şi onestă a eşecului înregistrat. Pentru că despre eşec e vorba, despre cufundarea întregului proces de învăţământ în derizoriu şi lipsă de perspectivă.
Îmi place să cred că Biserica nu va lăsa soarta Religiei la mâna răuvoitorilor şi neputincioşilor. Îmi imaginez că Patriarhatul cercetează cu toată răspunderea problema apărută în şcoli şi că va găsi, sub înrâurirea Duhului Sfânt, calea prin care, la timpul potrivit, Religia să revină ca disciplină şcolară permanentă şi de neînlocuit. Cum, însă, se va face aceasta, eu nu pot să îmi închipui. Şi nici nu este nevoie. Important este ca poporul român să nu se vândă cu totul şi definitiv, în anii care, poate, vor mai veni.
Mi-ar părea rău să descopăr că am fost, a câta oară?, naiv sau mult prea optimist.