O soţie îi scria odată soţului său:[COLOR=#ff0000] „O, cât de sfântă este iubirea noastră! Ea vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu ducându-i şi inimile noastre…”[/COLOR] şi rodul iubirii: copilul! Iubirea nu se întoarce la Dumnezeu fără copii, fiind o „fărâmă” din Puterea Creatoare împărtăşită omului. Iubirea este puternicul „Să fie!”. Să fie viaţă, care continuă din ultima zi a Creaţiei să primească viaţa ce stăruie între ruine şi morminte.
[COLOR=#993366]„A iubi nu înseamnă a ne avea drag unul pe altul, ci a privi împreună în aceeaşi direcţie” (Saint-Exupery)[/COLOR], direcţia iubirii familiare care este copilul. Oricare alta este o sterilă, mincinoasă şi ucigătoare halucinaţie. „Orice iubire adevărată îşi are rădăcina aci: să iubeşti un al treilea” (Kierkegaard); [COLOR=#ff00ff]în iubirea prieteniei să iubeşti virtutea[/COLOR];[COLOR=#3366ff] în caritate să-L iubeşti pe Dumnezeu[/COLOR]; [COLOR=#800080]în iubirea conjugală să iubeşti copilul.
[/COLOR]
Fiecare din aceste iubiri nu este salvată decât prin acel „al treilea”; virtutea, Dumnezeu, copilul. Virtutea îndreptăţeşte iubirea prieteniei, Dumnezeu îndreptăţeşte şi înalţă iubirea carităţii, copilul justifică şi sfinţeşte iubirea conjugală. Iubirea prieteniei nu poate să existe fără de virtute, iubirea carităţii nu poate să existe fără Dumnezeu şi nici iubirea conjugală adevărată nu poate să existe fără copil. Virtutea dă naştere la iubirea prieteniei; Dumnezeu dă naştere la iubirea carităţii: copilul dă naştere la adevărata iubire conjugală.
A iubi înseamnă a accepta să nu mori; a iubi înseamnă a intra în adevărurile vieţii după voia Celui ce a creat viaţa şi legile ei. Iubirea este o consimţire la legea fecundităţii. În fiecare iubire omenească zace o speranţă spre veşnicie. Nici o iubire nu suportă să i se îngrădească această perspectivă. Ea nu vrea orizont în timp, aspiră la eternitate.
Iubirea conjugală aspiră şi mai mult. Cât de frumos accentuează scriitorul A. Bordeaux9: „Souviens-toi que se marier c’est accepter de durer”. Aminteşte-ţi că a te căsători înseamnă a consimţi şi a primi să dăinui. Şi dăinuirea se face prin copil.
Parintele I.Suciu cartea "Mama"