Eu cred ca nevointa implica supunerea vointei noastre voii lui Dumnezeu. Astfel, cel ce face voia lui Dumnezeu, face de obicei un efort impotriva vointei sale cazute.

Daca sunt din fire zgarcit, trebuie sa fac un efort ca sa fac milostenie. Daca sunt lenes, fac un sacrificiu, daca vreau sa mai am timp si de rugaciune. Daca sunt mandru, of! Cand ma smereste Dumnezeu, s-o iau ca pe o nevointa necesara pentru mantuire.

Am auzit calugari spunand: ,,Apoi fa si matale oleaca de nevointa!'' Adica post, metanii, rugaciune, ceva care ne-ar pune in situatia sa luptam cu a noastra comoditate!