[Catisma]

Multumesc pentru mesaj, Julia, si sfaturile medicale sunt chiar utile pentru că am început să-mi pierd din forta fizică. Oboseala te ajunge.

Dacă citesti la începutul acestui al doilea thread (desi am mai spus eu asta si pe primul, dar înteleg că n-are lumea timp să citească si să retină tot ce-i acolo), am mentionat că problema depăseste cu mult chestiunea „zvâcnetelor”. Nu vreau să le descriu pe toate, pentru că nu vreau să provoc „sminteală”, mai ales printre cei mai tineri sau mai „nepătiti”, ca să spun asa.

Sincer, mi-as dori mult să fiu bolnavă, pentru că ar fi mult mai simplu. As urma un tratament si as sti o treabă. Din păcate, nu-i asa.

Problema nu poate fi privită izolat (de acord că ajunge să afecteze sănătatea, asta e o chestiune de bun-simt si o simt pe pielea mea) inclusiv numai din punct de vedere medical. Trebuie privită în context, cu tot ce am descris până acum - lipsa credintei, al mersului la biserică, spiritismul, vulnerabilitatea fată de întâlniri mai mult sau mai putin fericite. De acord că apar efecte de ordin medical, cum ar fi cele cauzate de privarea de somn. E la mintea cocosului.

Nu mă întelege gresit. Eu iau în considerare si sfaturile medicale, pentru că e normal să faci ceva si pe planul ăsta. [Îti multumesc pentru link-uri; stiu engleza (si m-am gândit si la simptomele de tipul ăsta - dar din păcate, nu prea se potrivesc decât partial cu ce am eu si nu prea au o logică globală, în cazul meu - rămân niste semne de întrebare foarte mari, pe care explicatiile medicale respective nu le rezolvă).]

Acestea fiind zise, am ajuns într-un punct în care mă gândesc la spitalizare. Practic, încet-încet, ajung în acelasi punct în care ajunsese persoana care avea probleme identice, acum mai multi ani. Nu pot să nu o pomenesc si probabil vouă vi se pare irelevant (dar dacă cititi primul thread cu atentie, poate faceti conexiunea) - ultima veste pe care am avut-o despre ea a fost că era în spital, într-o stare foarte proastă, numai pe sedative si nu mai stiu ce (am spus si asta pe primul thread) - una peste alta, plină de pilule si supusă unui tratament îndelungat, si nici o rezolvare. Nu am mai văzut-o lucrând de atunci si nici n-am mai auzit de ea (si ar fi fost o groază de ocazii, slavă Domnului, la câti ani au trecut si la câte actiuni mergem, iar lumea traducătorilor nu-i chiar asa de mare).

As mai vrea să adaug aici un aspect pe care n-am vrut să-l aduc în discutie, pentru că pur si simplu mi se pare că orice progres în zona asta trebuie tinut un pic personal, nu trebuie „trâmbitat” pe toate forurile. Acum, dacă tot a trecut, cred că pot să-l spun: astă-vară am fost la un părinte care mi-a dat un canon de 6 săptămâni. Din prima seară de când m-am întors acasă si am pus capul pe pernă, problemele s-au redus până aproape de zero. Pe tot timpul canonului, nu am avut decât o dată sau de două ori niste „deranjări” insesizabile. Atât de mici, că nici nu merită pomenite.

Efectul a fost instantaneu. Din păcate, părintele stă foarte departe si este greu de „prins” liber, pentru o întrevedere mai personală. E foarte asaltat de oameni - în fine, programul Sfintiei Sale e de asa natură, că nu poate fi abordat mai mult si mai constant. Îmi e si foarte greu să ajung la el.

As mai vrea să adaug că sunt un om linistit, n-am „stresuri”, nelinisti sau apăsări de nici un fel si nici n-am dus vreo viată dezordonată, agitată, prin discoteci sau nu stiu mai ce mediu zgomotos si solicitant. La mine în casă e liniste si a spune că trebuie „să evadez” din Bucuresti nu e chiar realist, pentru că am un mediu de lucru linistit si nu mă stresează nimeni. Dar chiar si asa, ies destul de des din Bucuresti - desi când am nopti extrem de grele, trag de mine enorm si e greu, din cauza lipsei de somn. De-asta mi-as si dori să găsesc pe cineva din Bucuresti care face exorcisme. Asta e. Sunt responsabilă pentru ceea ce mi se întâmplă, dar asta nu înseamnă că nu strig după ajutor.

Doamne-ajută.