Părintele Ioan si cântăretul său au fost chemati la un parastas de către un om care făcuse o sponsorizare pentru pictarea bisericii. Parastasul avea loc într-o vilă luxoasă. După ce părintele a binecuvântat masa, toti s-au apucat să mănânce.
Încetul cu încetul, atmosfera devenea din ce în ce mai zgomotoasă, ca si cum ar fi fost vorba de o petrecere, nu de un parastas.
- Să plecăm, părinte, a spus cântăretul.
- Nu, mai stăm putin, a spus părintele.
La un moment dat, cineva a vrut să asculte muzică lăutărească:
- Puneti muzică, să se bucure si mortul..., a zis unul dintre meseni, veselindu-se.
- Da, părinte, să punem muzică, doar fiecare are modul lui de a se despărti de cei care i-au fost dragi, a spus cel care sponsorizase biserica, dând drumul la casetofon.
- Frate, dar nu toate Îi plac lui Dumnezeu, si nici nu îi sunt de folos celui răposat. Parastasul se face pentru morti, nu pentru rudele îndurerate.
Cântăretul i-a soptit părintelui:
- De asta râd sectantii de credinta noastră si spun că nu îi ajută cu nimic pe morti faptul că rudele lor se ghiftuiesc, în timp ce săracii primesc abia o bucătică de pâine si putină colivă.
- Să plecăm de aici, a spus părintele cântăretului. Si apoi, privindu-l în ochi pe sponsor, a zis:
- De-acum începe petrecerea, nu mai e loc pentru parastas...
S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie si s-a aflat acolo un vas cu vin. Si luând unul din bătrâni un văscior si un pahar l-a dus la avva Sisoe si i-a dat lui si a băut. Asemenea si al doilea si a primit. Apoi i-a dat lui si al treilea si nu l-a luat, zicând: "Încetează, frate, au nu stii că este de la satana!"
|