In drumul nostru spre pocainta, caderile sunt inevitabile. Cel putin pentru mine de multe ori am cazut, dar am stiut sa ma ridic si sa o iau de la capat. Traim intr o lume plina de ispite si multe dintre ele perfide , nedindu-ti seama de iminenta cadere in pacat. Virtejul vietii te ia, te duce de multe ori in locuri periculoase care aparent sint normale, placute si fara de pericol. Vrajmasul si-a perfectionat tactica si de aceea caderile apar tocmai cind te asteptai cel mai putin. Drumul spre pocainta este un drum greu si presupune multe renuntari la cele lumesti ce mi se pareau normale, firesti la un moment dat. Eu cel putin pe Dumnezeu il consider ca cel mai bun prieten al meu, iar atunci cind gresesc in fata Lui, remuscarile sunt foarte mari. Sint remuscari pornite nu de frica consecintelor imediate ci a unei vinovati fata de cineva foarte drag si a faptului ca munca mea s-a naruit intr o clipa. Ma "pedepsesc" intarindu-mi rugciunile care ma readuc la starea initiala de intarire a legaturii cu El , ma trezesc din starea de cadere , imi transforma remuscarile in lupta cu mine insumi si ma pun in acea stare de veghe in lupta cu ispita si pacatul in sine. E greu ,dar nu imposibil atunci cind dragostea si binele invinge raul .
|